Premierul interimar Emil Boc și ministrul interimar al Economiei, Adriean Videanu, au inaugurat, marți, hidrocentrala de la Movileni, o investiție de 650 de milioane de lei, în timpul discursului Boc confundând râul Siret cu râul Prut și fiind, ulterior, corectat de un reprezentant Hidroelectrica.
Primul-ministru a încurcat râul Siret cu râul Prut, spunând că Guvernul va finaliza întreaga amenajare a râului Prut, în condițiile în care toate hidrocentralele se află pe râul Siret, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„După ce va fi finalizată întreaga investiție de amenajare a râului Prut, pentru care mai avem nevoie de încă 135 de milioane de euro, cu siguranță va fi una din cele mai mari investiții din țară”, a spus Emil Boc, fiind ulterior corectat de unul dintre oficialii Hidroelectrica.
Premierul a revenit apoi, spunând că este vorba despre râul Siret.
Premierul interimar Emil Boc a precizat că, pe lângă producția de energie, hidrocentrala ajută, de asemenea, la prevenirea inundațiilor și asigură debitele pentru irigații.
„Dincolo de producția de energie ajută cel puțin alte două obiective majore. Ajută la prevenirea inundațiilor și a altor lucruri care s-au produs în această zonă și care au pricinuit mari probleme populației, iar pe de altă parte pentru a sprijini sectorul de irigații. Împreună cu domnul ministru Videanu și cu conducerea Hidroelectrica vom avea în vedere crearea condițiilor pentru finalizarea acestor investiții, astfel încât toate obiectivele pe care ni le-am propus odată cu amenajarea râului Siret să fie realizate”, a susținut Emil Boc.
La proiectarea și realizarea acestui obiectiv s-a avut în vedere exploatarea potențialului hidroenergetic al râului Siret prin construirea a două noi hidrocentrale: Cosmești și Movileni. De asemenea, amenajarea hidroenergetică va asigura debitele necesare pentru irigații, alimentarea cu apă potabilă a zonei și va scoate de sub efectul inundațiilor mari suprafețe agricole.
Centrala hidroelectrică de la Movileni are o putere instalată de 33,9 MW și va furniza 112,4 GWh de energie pe an. Proiectantul lucrării este ISPH București, iar executant – Hidroconstrucția. Echipamentele sunt furnizate de companii românești – UCM Reșița (cele energetice) și PROMPT Timișoara (cele hidromecanice). Montajul a fost realizat de compania Energomontaj. Lucrările la hidrocentrala de la Movileni au început în anul 1990.