Boc a discutat cu Cioloș schemele posibile de ajutor pentru fermieri, după eliminarea subvențiilor



Premierul Emil Boc s-a întâlnit cu Dacian Cioloș, comisarul european desemnat al Agriculturii, cu care a discutat despre relațiile dintre Guvern și CE și despre soluțiile privind scheme de ajutor de stat în domeniu, în condițiile în care fermierii nu mai pot beneficia în acest an de unele subvenții.
Întâlnirea dintre șeful Guvernului și Dacian Coloș a avut loc ieri, după ședința CSAT, au declarat agenției MEDIAFAX surse oficiale.
„S-a discutat despre relațiile dintre Guvern și Comisia Europeană, precum și despre posibilitatea găsirii unor soluții de scheme de ajutor de stat în sprijinul agricultorilor, în contextul în care aceștia nu mai pot beneficia în 2010 de anumite subvenții”, au arătat sursele citate.
Susținerea financiară de către stat a producției de carne de porc și pasăre, ouă, sfeclă de zahăr, orez, in, cânepă, soia sau tutun, dar și subvenționarea motorinei pentru lucrări agricole și a energiei pentru irigații au încetat de la 1 ianuarie 2010, conform normelor UE.
Ministerul Agriculturii a anunțat, în luna septembrie, că ajutoarele de stat vor fi acordate începând cu 2010 prin alte forme, corespunzătoare legislației comunitare.
În cursul zilei de ieri, Cioloș a mai avut întrevederi cu ministrul Afacerilor Externe, iar ulterior s-a aflat la Palatul Cotroceni.
Dacian Cioloș, desemnat comisar european pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, a fost avizat favorabil, pe 15 ianuarie, în unanimitate, de grupurile politice din Parlamentul European.