Botezul Domnului sau Boboteaza din 6 ianuarie, alături de ziua Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului, prăznuită în 7 ianuarie, marchează sfârșitul sărbătorilor de iarnă și, totodată, al celor dedicate nașterii lui Iisus Hristos.
În suita celor 12 sărbători creștine importante se numără și Boboteaza (Botezul Domnului), ținută în fiecare an în ziua a șasea a lunii ianuarie. Sărbătoarea este menită să reamintească cele petrecute la apa Iordanului, înainte ca Iisus să pășească în viața publică, la împlinirea vârstei de aproximativ 30 de ani.
Boboteaza este una dintre cele mai importante sărbători, atât pentru creștinii ortodocși, cât și pentru cei catolici. Potrivit scrierilor, în 6 ianuarie, Mântuitorul Iisus Hristos a fost făcut cunoscut lumii. De aceea, Biserica mai numește Boboteaza și „Arătarea Domnului”, ” Dumnezeiasca Arătare” sau „Epifania”, care provine din limba greacă și înseamnă „arătare”, „descoperire”, „revelare”, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Românie, părintele Constantin Stoica.
În ziua de 6 ianuarie, în biserici se săvârșește slujba de sfințire a agheasmei mari. În Ajunul Bobotezei, slujitorii sfintelor altare merg la casele credincioșilor pentru a le aduce, prin stropirea cu apă sfințită, binecuvântarea Sfintei Treimi. Postul din Ajunul Bobotezei a fost rânduit încă din vremea de început a creștinismului. În trecut, Ajunul Bobotezei concentra o multitudine de practici.
Aproape în aceeași perioadă, în pustiul Iordanului își începuse activitatea profetică Ioan Botezătorul. Prin învățătura sa, acesta ajunsese să uimească și să atragă mulți oameni. Deși învățăturile sale erau înscrise în Legea lui Moise, Ioan Botezătorul venea cu ceva nou: curajul să le spună pe față și să le reamintească permanent oamenilor că „s-a apropiat împărăția cerurilor”. Când Mântuitorul a apărut pe malul Iordanului, Sfântul Ioan Botezătorul, luminat de Duhul Sfânt, l-a recunoscut și l-a arătat mulțimilor. Momentului în care Mântuitorul Iisus Hristos a primit botezul este consemnat de toți cei patru evangheliști.
Sărbătoarea Bobotezei este cunoscută atât în Biserica Ortodoxă, cât și în Biserica Romano-Catolică. Botezul Domnului este amintit încă din secolul al II-lea d.Hr, de Sfântul Clement Alexandrinul și în secolul al III-lea de Sfântul Grigorie Taumaturgul. Începând cu secolul al IV-lea, cuvântări dedicate acestei sărbători găsim atât la părinții răsăriteni, cât și la cei din Apus.
Inițial, în Răsărit, Boboteaza era sărbătorită pe 6 ianuarie, împreună cu Nașterea Domnului. Din secolul al IV-lea a fost adoptată și în Biserica apuseană, fiind cunoscută și ca „Sărbătoarea celor trei magi”. Tot atunci au fost despărțite cele două mari sărbători: 25 decembrie fiind data stabilită pentru prăznuirea Nașterii Domnului, ca în Apus și 6 ianuarie pentru Bobotează.
În tradiția populară, după mersul cu Ajunul de Crăciun, cu uratul de Anul Nou, copiii mergeau cu Chiralesa de Bobotează, iar în unele locuri se mai mergea cu uratul de Sfântul Ioan, atunci când erau vizați doar cei care purtau numele sfântului. La Sfântul Ioan se încheiau sărbătorile de iarnă, iar oamenii își intrau în ritmul normal al lucrurilor și vremurilor.
Boboteaza, ca și Crăciunul, este precedată de un ajun deosebit, care în trecut concentra o multitudine de practici și credințe ce decurg în special din datina numită „umblatul preotului cu botezul” sau „Chiralesa”. Chiralesa provine din neo-greacă și înseamnă „Doamne, miluiește!”. Exista credința că, strigând Chiralesa, oamenii capătă putere, toate relele fug și anul va fi curat până la Sfântul Andrei (30 noiembrie).
Tradiția mai spune că la Bobotează nu se spală rufe, apa sfințită luată acum are puteri miraculoase, ea nu se strică niciodată. Prin agheasmă se înțelege atât apa sfințită, cât și slujba pentru sfințirea ei. „Agheasma mare” se săvârșește de Bobotează, spre deosebire de „Sfințirea cea mică” a apei, care are loc în biserică în prima zi a fiecărei luni, iar în case, la sfeștanie.
La Bobotează se sfințesc toate apele, iar preotul se duce la o apă unde va arunca crucea. Mai mulți bărbați se aruncă în apă ca să o aducă înapoi, iar cel care va scoate crucea din apă va avea noroc tot anul.
Iordănitul femeilor este un alt obicei. În trecut, în satele din nordul țării femeile se adunau în grupuri mari acasă la cineva și duceau alimente și băutură. După ce serveau masa, ele cântau și jucau toată noaptea. Dimineața ieșeau pe stradă și luau pe sus bărbații care apăreau întâmplator pe drum, îi luau cu forța la râu, amenințându-i cu aruncatul în apă. În unele regiuni avea loc integrarea tinerelor neveste în comunitatea femeilor căsătorite prin udarea cu apă din fântînă sau dintr-un râu. Se spune că în noaptea de Bobotează tinerele fete își visează ursitul. Ele își leagă pe inelar un fir roșu de mătase și o bucățică de busuioc și pun busuioc sub pernă. Fetele care cad pe gheață în ziua de Bobotează pot fi sigure ca se vor mărita în acel an, spune tradiția populară.
Boboteaza a fost sărbătorită încă de la început în ziua de 6 ianuarie, multă vreme împreună cu Crăciunul (lucru rămas până astăzi în practica Bisericii Ortodoxe Ruse, a Bisericii Armene și a celorlalte biserici necalcedoniene).
Evenimentul Botezului este descris de către toți evangheliștii. Matei ne relatează că Iisus a venit din Galileea la râul Iordan, unde boteza Ioan Botezatorul, cerând să fie și el botezat. Ioan i-a spus: „Eu am trebuință să fiu botezat de tine și tu vii la mine”, iar la răspunsul lui Iisus că așa se cuvine a fost botezat în cele din urmă de către Ioan.
Boboteaza (Botezul Domnului) este o manifestare a celor trei Persoane ale Treimii: Fiul se botează în Iordan de către Ioan, Spiritul Sfânt se coboară asupra lui Iisus în chip de porumbel, iar Tatăl din cer Îl declară ca fiind Fiul sau.
Boboteaza (6 ianuarie) și Sfântul Ioan (7 ianuarie) aproape că formează una și aceeași sărbătoare. În ajun, adică în 5 ianuarie, este zi de post negru, la fel ca în ajunul Crăciunului.
La români, ziua de Bobotează cuprinde motive specifice sărbătorilor de Crăciun. Astfel, în unele zone se colindă, se fac și se prind farmecele și descântecele, se află ursitul, se fac prorociri despre noul an. Biserica Ortodoxă Română îi sfătuiește pe credincioși să păstreze agheasma într-un vas curat și la loc de cinste și să guste din ea pe nemâncate și cu multă cuviință în zilele de ajunare și de post sau cu ocazia marilor sărbători, dupa ce vin de la biserică. De asemenea, se obișnuiește ca oamenii să bea din agheasma mare timp de opt zile consecutiv, din ajunul Bobotezei până la încheierea Praznicului, adică până la 13 ianuarie, după care apa sfințită se poate lua numai după spovedanie.
Credincioșii și preoții consideră că apa de la Bobotează are o putere deosebită, pentru că a fost sfințită printr-o îndoită chemare a Sfântului Duh, iar sfințirea are loc chiar în ziua în care Mântuitorul s-a botezat în apele Iordanului.
Potrivit tradiției, în ajunul Bobotezei, în casele românilor se pregătește o masă asemănătoare cu cea din Ajunul Crăciunului. Astfel, sub fața de masă se pune fân sau otavă, iar pe fiecare colț al acesteia se pune câte un bulgăre de sare. Apoi, pe masă se așază 12 feluri de mâncare: colivă, bob fiert, fiertură de prune sau perje afumate, sarmale umplute cu crupe, borș de „burechiușe” sau „urechiușele babei” (fasole albă cu colțunași umpluți cu ciuperci), borș de pește, pește prăjit, plăcinte de post umplute cu tocătură de varză acră, plăcinte cu mac.
Nimeni nu se atinge de bucate până nu sosește preotul cu Iordanul sau Chiralesa, pentru a sfinți masa. După sfințirea alimentelor, o parte din mâncare se dă animalelor din gospodărie, pentru a fi protejate de boli și a fi fertile.
Se crede că dacă în dimineața Ajunului de Bobotează pomii sunt încărcați cu promoroacă, aceștia vor avea rod bogat. De asemenea, se crede că animalele din grajd vorbesc la miezul nopții dinspre ziua de Bobotează despre locurile unde sunt ascunse comorile.
În această zi sunt interzise certurile în casă și nu se dă nimic cu împrumut.
Catolicii din Occident celebrează în 6 ianuarie Epifania, care simbolizează Anunțarea nașterii lui Hristos Păstorilor și Regilor Magi. Povestea Regilor Magi este un amestec de fapte reale și legende, iar tradiția a confundat nu de puține ori Păstorii cu Regii Magi.
Încă din secolul al V-lea, Biserica a acordat o importanță foarte mare acestui eveniment. În Franța, cu această ocazie se servește un fel de plăcintă numită „la galette des rois”, care, pe vremuri, era împărțită în tot atâtea felii câți comeseni erau, plus una. Felia suplimentară, denumită „a Bunului Dumnezeu” sau „a Fecioarei”, era oferită primului sărac care apărea în fața familiei.
De asemenea, nu puține sunt țările în care cadourile pentru copii sunt aduse nu de Moș Crăciun, ci de Regii Magi. În Spania sau în unele regiuni din Italia, copiii își așteaptă darurile în 6 ianuarie, zi dedicată petrecerii.
În Belgia și în Olanda, există, de asemenea, tradiția preparării unui desert cu cremă de migdale, similar celui preparat în Franța. Cel mai tânăr dintre membrii familiei se ascunde sub masă pentru a alege feliile pentru fiecare, iar cel desemnat regele zilei își alege o regină. În timpul acestei zile, copiii străbat străzile intonând cântecul stelei și intră în case pentru a primi mandarine și bomboane, tradiție pe cale de dispariție în Belgia, dar păstrată încă în regiunile de provincie flamande.
De Sfântul Ioan Botezatorul – 7 ianuarie este un alt obicei, numit „Udatul Ionilor”, întâlnit mai ales în Transilvania și Bucovina. În Bucovina, la porțile tuturor care au acest nume se pune un brad împodobit, iar aceștia dau o petrecere cu lăutari. Mai mult, în Transilvania cei care poartă acest nume sunt purtați cu mare alai prin sat până la râu, unde sunt botezați sau purificați.
