Ciclul sărbătorilor de iarnă se încheie pe 6-7 ianuarie, odată cu Botezul Domnului și cu prăznuirea Sfântului Ioan Botezătorul. Două momente marcante pentru calendarul creștin, în jurul cărora poporul a țesut o serie întreagă de tradiții.
Botezul Domnului, una dintre cele mai importante sărbători creștine de peste an, este cunoscută în Moldova și Bucovina după denumirea de Bobotează, iar în Banat și Transilvania denumirile variază de la Botează, Botez până la Apă – Botează. Sărbătoarea se bucură de un cult deosebit în Moldova, acolo unde oamenii, de veacuri, au grijă să respecte o sumedenie de tradiții și obiceiuri legate de această zi. Iar toate acestea încep încă din ajunul Bobotezei, când casa și curtea se primenesc, iar gospodinele gătesc chiar și câte 12 feluri de mâncare de post, toate pentru a primi cum se cuvine preotul care vestește Botezul Domnului.
Potrivit folcloristului Simeon Florea Marian, în Bucovina, încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea, în fiecare casă femeile obișnuiau să pregătească în ziua de ajun mai multe feluri de bucate de post ce urmau a fi așezate pe masă, în camera cea curată, pentru a fi stropite cu Agheasmă. Obiceiul acesta al gătirii bucatelor, într-o importantă zi de post cum este ajunul Bobotezei, se respectă și astăzi în Bucovina. În Moldova, în zilele noastre, colacul a fost înlocuit cu făina de grâu, iar felurile de bucate de post s-au mai împuținat. „Fiecare româncă, și mai ales cele din Bucovina, caută să aibă în această zi următoarele bucate de post: grâu pisat, pe care-l fierbe și-l îndulcește cu miere sau cu mac râșnit, iar după ce l-a fiert și îndulcit de-ajuns, îl pune într-o strachină sau într-un talger și după aceea îl împodobește pe deasupra cu miez de nucă, pe care o înșiră sub formă de cruce; vărzare, adică plăcinte umplute cu varză, plăcinte cu mac și cu ceapă și unse cu ulei. Când frământă aluatul pentru vărzarele acestea, o samă de femei îndătinează a merge cu mâna plină de aluat în grădină și a prinde pomii cu dânsa, în credința că aceștia rodesc apoi peste vară mai bine; prune sau perje fierte; bob fiert; găluște umplute cu crupe de păpușoi sau cu orez; borș cu urechiușe sau burechiți, adică cu un fel de aluat sucit cu sucitorul, care se taie în pătrate mititele și, după aceea, prinzându-se două cornuri opuse ale fiecărui pătrat la un loc, i se dă prin aceasta forma unui burete mititel; borș de pește și pește prăjit; colaci, dintre care unul e menit pentru preotul care umblă cu crucea”, explică, în lucrarea „Sărbătorile la români”, Simeon Florea Marian.
Preotul este așteptat cu masa plină de bucate
Pregătirea mesei pe care sunt așezate bucatele cu care va fi întâmpinat preotul se face după un ritual ce se respectă cu rigoare în Bucovina. Astfel, datina spune ca mai întâi să se așeze pe masă fân sau otavă, o bucățică de sare și câțiva pumni de tărâțe și abia apoi să se acopere cu o față de masă curată. După ce preotul a trecut și le-a stropit cu agheasmă, „îndată se iau tustrele obiectele acestea, și cu deosebire fânul sau otava, care însemnează fânul din ieslea în care s-a născut Domnul nostru Iisus Hristos, și se dă fiecărei vite câte oleacă dintr-însele, anume ca și vitele să se sfințească și să nu se îmbolnăvească”, subliniază cercetătorul Simeon Florea Marian.
Însă, pe lângă bucatele despre care aminteam mai sus, femeile obișnuiesc să mai așeze pe masă două pâini, sare și un pahar cu apă, în credința că noaptea vin cei morți din familie și mănâncă și ei din acele bucate.
Tot în Moldova și Bucovina exista tradiția ca în fiecare gospodărie în care intră preotul femeile să așeze pe crucea preotului un fuior frumos de cânepă sau de in, existând credința că pe acel fuior vor trece sufletele tuturor celor ai casei, peste iad până la rai. „Mai demult, în satele de lângă Cernăuți, pe preot îl duceau oamenii de la o casă până la cea de-a douăsprezecea casă cu lumânări aprinse, strigând Kiraleisa! și tot așa pănâ ce găteau”, notează etnograful Elena Niculiță Voronca, în lucrarea sa „Datinile și credințele poporului român”. După ce preotul a trecut și a stropit cu agheasmă bucatele pregătite, vestind Botezul Domnului, toți ai casei, care toată ziua au ținut post, se așază la masă. Câteva bucățele din felurile de mâncare pregătite se aruncă la rădăcinile pomilor din livadă spre a avea rod bogat.
Credințe legate de ajunul și ziua Bobotezei
Potrivit etnografului Ion Ghinoiu, la Bobotează, cei doi rivali calendaristici, lupul și calul, primul stăpân peste iarnă, iar al doilea peste vară, luptă pentru o cauză comună: izgonirea diavolului.
În tradiția populară, ajunul Bobotezei era și un moment bun pentru a observa anumite semne ale naturii, astfel încât să se știe dacă anul agrar următor va fi unul rodnic sau nu. Astfel, exista credința că dacă în ziua de ajunul Bobotezei era bură pe pomi, vor fi poame multe, iar dacă picură din streașină, va fi vara ploaie. Totodată, dacă în ziua de Bobotează va bate crivățul, vor fi roade la bucate. În Frătăuții Noi, județul Suceava, în ajunul Iordanului se pune în geam, la încolțit, grâu. Dacă acesta răsare bine, gospodarul va avea bună recoltă în acel an.Totodată, Boboteaza era un prilej bun de a previziona cum va fi vremea. Oamenii satelor obișnuiau să spună că până la Bobotează căldura-i pe văi și frigul pe dealuri, iar de la Bobotează frigul se scoboară la văi și căldura se urcă la dealuri.De asemenea, în popor se spune că în noaptea Bobotezei ouăle de corb plesnesc sub puterea gerului și puii de corb întind aripile și zboară.O altă credință întâlnită în popor este aceea că în ajunul Bobotezei cerurile se deschid, iar animalele pot vorbi între ele. În ziua de ajun sunt interzise certurile în casă și nu se dă nimic cu împrumut.
Pregătirile pentru Iordan
Odată ziua de ajun trecută, după ce preotul a trecut prin fiecare casă sfințind agheasma și binecuvântând oamenii, femeile încep a se pregăti pentru participarea la slujba sfințirii apei de a doua zi. Adică se pregătesc să meargă „la Iordan”, cum se zice în popor. Pentru aceasta, în fiecare casă se pregătește vasul cu care va fi adusă acasă agheasma după slujba de Bobotează. „În ziua de ajun, fetele pregătesc cana cu care or să meargă după agheasmă. Îi fac cruciți de ceară și o împodobesc cu ghirlănzi de berbenoc (n.r. – varietate de saschiu, plantă cu proprietăți medicinale) poleit cu flori, iar la toartă leagă în cruciș lână roșă. Tot atunci pregătesc lumânarea pentru Iordan, numită troiță; cu aceasta în mână asistă la sfințirea Apei. Troița se face astfel: iau o lumânare mare, lângă care lipesc, la mijloc, o cruce de lemn simplă, o leagă bine, iar împrejur pun busuioc, spice, măciulii de mac, flori uscate, căline și fac un mănunchi mare, astfel că crucea nu se va vedea deloc”, consemnează Elena Niculiță Voronca.
(Sursa: Ziarul Lumina)
