Boboteaza, ca sărbătoare tradițională

Boboteaza, ca și Crăciunul, este precedată de un ajun mai deosebit, ajun ce concentrează o multitudine de practici și credințe ce decurg, în special, din datina numită “umblatul preotului cu botezul” sau Chiralesa.
Pe vremuri, în alaiul preotului intrau și maturii, însă cu timpul alaiul a devenit apanajul copiilor. Urmând oarecum modelul colindelor, Chiralesa este socotit un obicei de purificare a spațiului și de invocare a rodului bogat. De regulă, băieții înconjurau de trei ori toate construcțiile din gospodărie, sunând din clopoței sau fiare vechi, strigând “Chiralesa, /Spic de grâu, /Pâna-n brâu /Roade bune /Mană-n grâne!” sau numai Chiralesa; acest cuvânt provine din neo-greacă și înseamnă “Doamne miluiește!”. Exista credința că, strigând Chiralesa, oamenii capătă putere, toate relele fug și anul va fi curat până la Sfântul Andrei.
Întâmpinarea preotului
Venirea preotului era așteptată cu cea mai mare nerăbdare îndeosebi de fetele mari; acestea, atunci când îl zăreau venind, luau mărgelele, cerceii și șase boabe de grâu și le puneau sub pragul pe unde urma a trece preotul. Puse sub pernă în noaptea dinspre Bobotează, se zice că vor ajuta fetele să-și viseze ursiții. Magia premaritală din ajunul Bobotezei avea însă în centrul ei busuiocul, comunitățile tradiționale socotind această plantă totem, investind-o cu numeroase atribute erotice; acum, “fetele sau femeile fac tot posibilul să rupă, să ceară, să fure busuioc din sfeștocul popii”, urmând ca, pus sub pernă, acesta să le aducă în vis bărbatul hărăzit de Dumnezeu.
Bucovinenii socot că oamenii l-ar fi acoperit la botez pe Domnul Hristos cu busuioc; de atunci se spune că se folosește busuiocul pentru stropit cu agheasmă.
De obicei, în întâmpinarea preotului ieșea gospodarul casei, având în mâini o lumânare aprinsă. Gospodina avea grijă să arunce înaintea popii grăunțe de porumb, sperând că astfel va avea noroc la ouă; dacă nu putea arunca grăunțele, le punea sub așternutul unde urma să stea preotul. Acesta stropea cu agheasmă toată gospodăria, uneori urcând și în pod, credința generală fiind că agheasma alungă Necuratul și duhurile rele.
Apoi, preotul era invitat, destul de insistent, să se așeze pe pat și să guste din bucatele de pe masă; știind cu câtă tărie cred fetele că altfel nu le vor sta pețitorii, iar femeile că nu le vor sta primăvara cloștele pe pui, preoții, de voie, de nevoie, se așezau; altfel, riscau să fie petrecuți – e adevărat, pe furiș – cu cociorba. În acest caz, gospodina se punea pe locul unde ar fi trebuit să stea popa. De regulă, preotul primea un fuior de cânepă sau, mai recent, de bumbac, spunându-se despre acest fuior că este barba lui Hristos și că de el, pe de o parte, se vor prinde toate relele iar, pe de altă parte, că Maica Domnului împletește din ele saci, cu ajutorul acestora, la învierea morților, urmând a salva suflete din iad.
Sfințirea apelor
Ajunul Bobotezei era îndeobște o zi de post. Se spunea despre aceia care țineau post negru că vor putea să întoarcă ploaia și grindina. Fetele mari țineau post în credința că Dumnezeu le va da bărbați buni, cuminți și frumoși.
La Bobotează, datina cea mai importantă era Iordanul sau Sfințirea cea mare a apei. Se spune că oricine ar fi intrat în această zi în apă este apărat de toate bolile. Sfințirea apei se făcea într-un loc special amenajat lângă o fântână sau o apă curgătoare, aici fetele urmărind cu înfrigurare momentul în care ieșea popa din biserică; dacă vedeau prin preajmă un flăcău calare pe un cal alb, norocul lor, aveau 100% șanse să se mărite în anul respectiv! Se crede că, atunci când preotul aruncă în apă crucea, dracii ies din apă și o iau la fugă.
Momentul luării agheasmei provoca o îmbulzeală generală, cauza constând într-o credință conform căreia agheasma luată înaintea altora e “mai bună pentru dragoste, cinste, măritare”. Din această agheasmă beau toți ai casei, punându-se chiar și în mâncarea vitelor; agheasma rămasă era păstrată într-un șâpușor la icoane, fiind, se zice, “lecuitoare de orișice boală”. Chiar și copiii morți nebotezați puteau fi botezați, dacă mamele lor cărau șapte ani la rând, de la șapte biserici, agheasma mare și le stropeau mormintele. Ne putem da seama cât de mare era încrederea în puterea vindecătoare a apei sfințite, dacă s-a ajuns până la astfel de practici.
Ploaia la Bobotează prevestește o iarnă lungă
Poporul considera că până la Boboteaza e dricul iernii; de acum crapă gerul și iarna e pe ducă. Ploaia la Bobotează prevestește o iarnă lungă, timpul frumos anunțând o vară pe măsură; dacă bate crivățul este semn că vor fi roade în bucate, iar de curge din streașină se spune că se va face vin bun.
Rezumând, putem spune că la Bobotează, ca sărbătoare tradițională, se regăsesc practici specifice zilelor de reînnoire a timpului, cele mai multe fiind dedicate purificării mediului înconjurător, în special a apei.
(sursa: www.ro.AlterMedia.info , articol semnat de Marcel Lutic, pentru “Arta de a trăi”, publicație cu care AlterMedia are acord de republicare)