Eveniment

Boboci în criză, la balul Colegiului Alimentar



Alexandra Pauliuc și Petru Ungureanu, cei mai frumoși boboci de la „Alimentar”
Alexandra Pauliuc și Petru Ungureanu, cei mai frumoși boboci de la „Alimentar”

Criza este un subiect intens dezbătut și mediatizat la ora actuală și nu trece neobservată nici printre elevi. Criza economică, cea a adolescenței, sau orice altă criză a fost tema principală a Balului Bobocilor de la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava.
Bobocii, în criză sau nu, și-au dat cu toții întâlnire vineri seara, la Casa de Cultură, pentru a petrece împreună și pentru a-și alege cei mai frumoși reprezentanți ai generației lor.
11 perechi de boboci au intrat în concursul pentru câștigarea titlului de Miss și Mister Boboc, iar după o serie de probe, juriul a acordat premiile.
Chiar de la începutul balului, după ce s-au prezentat în câteva cuvinte, concurenții au fost supuși unei probe eliminatorii. A fost o probă de dans, pe o melodie de-a lui Michael Jackson, care, deși a trebuit să fie eliminatorie, nu a fost așa, și toți concurenții au rămas mai departe în competiție.
Pantomimă – slujbe de criză
După proba de dans, concurenții au trecut printr-o altă probă, adaptată subiectului balului. Este vorba despre o pantomimă pe care trebuiau să o realizeze, mimând o slujbă de criză. Bobocii au intrat în scenă costumați în pescari, măturători, tâmplari sau clovni, acestea fiind de fapt slujbele considerate de ei ca fiind de criză.
Proba de dans, în care concurenții și-au etalat și ținutele de seară, a fost una reușită. Cele 11 perechi de concurenți au intrat în scenă și au încântat publicul cu pașii de vals, latino și cha-cha.
Toți concurenții s-au descurcat foarte bine, au demonstrat că știu să facă față pe timp de criză, că știu să danseze și să se distreze.
Juriul a deliberat și i-a premiat pe cei mai buni și cei mai frumoși dintre frumoșii concursului.
Ca la fiecare bal de până acum, portalul TușiRomania a premiat doi boboci. Aceștia, alături de premianții de la celelalte licee, vor participa la o finală a balurilor bobocilor, unde în competiția pentru decernarea titlului de Miss și Mister vor intra toți bobocii premiați de TușiRomania.
Astfel, Alexandra Reguș și Alexandru Mihac au fost premiați de Ionuț Bejenariu, reprezentantul portalului TușiRomania.
Claudia Toma a obținut premiul special din partea Chagall Arena.
Mister Dance a fost desemnat Marian Popescu, iar titlul Miss Dance a fost acordat elevei Loredana Sofian.
Pe locul trei în concurs s-au clasat elevii Marius Laza și Mihaela Ungureanu, iar pe locul al doilea, Ștefan Bulaliu și Claudia Toma.
Miss și Mister 2009
Claudia Toma a mai obținut și titlul de Miss Popularitate, premiu acordat și lui Ionuț Pascar.
Locul I în competiție și titlul de Miss și Mister Boboc a revenit elevilor Alexandra Pauliuc și Petru Ungureanu.
Din spectacol nu au lipsit nici momentele artistice și umoristice realizate de către elevii Colegiului de Industrie Alimentară.
Trupa de dans de la Palatul Copiilor a fost din nou pe scenă și aplaudată de publicul impresionat de frumusețea dansului.
Un moment deosebit al spectacolului a fost prezentarea unei colecții vestimentare personale creată de Miss Boboc 2007 a liceului, Bianca Lecu. Colecția a avut ca temă cele patru anotimpuri.
Pantomime, muzică populară, balet, dans de stradă cu trupa Strong Sensation, dans de cabaret, toate au fost prezentate în cadrul balului și au avut succes impresionant la public.
Seara s-a încheiat cu intrarea în scenă a trupei „Play and Win”, care a creat delir printre spectatori. Nimeni nu a mai stat pe scaun, la locul lui, și cu mâinile ridicate, liceenii au cântat alături de membrii formației.
Elevii Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară s-au dovedit a fi fani adevărați ai trupei „Play and Win” și nu a fost piesă pe care aceștia să o interpreteze și să nu fie cunoscută și de către public.


Trupa Play and Win, deliciul publicului
Trupa Play and Win, deliciul publicului
Actorii Balului
Actorii Balului
Bobocii in concurs
Bobocii in concurs
Alexandra Pauliuc și Petru Ungureanu, cei mai frumoși boboci de la „Alimentar”
Alexandra Pauliuc și Petru Ungureanu, cei mai frumoși boboci de la „Alimentar”


Recomandări