Boală grea, luxul acesta



Uneori mi se face dor de „deci”-ul cu care începeau orice rostire tâmpiții de pretutindeni, nu numai din fotbalul nostru care este mereu în avangarda tembelismului. Simt asta și mai intens de vreo două săptămâni, de când echipele noastre au terminat cu amicalele de rahat, apoi și cu ălea normale, trecând toate, absolut toate, la „amicale de lux”! Sintagma, probabil și inedită și reușită la data când a fost lansată, în urmă cu vreo doi-trei ani, a devenit o veritabilă obsesie pentru tot ce înseamnă media în România, televiziuni, radiouri și ziare utilizând-o până la desfigurare (atât a ei, cât și / mai ales a noastră). Handbalistele au susținut deja două amicale (zău că am auzit și „amicaluri”, deși nu era juna Băsescu autoarea) „de lux” cu Ungaria și se pregătesc pentru… ați ghicit!, un alt „amical de lux” cu Rusia. Fotbaliștii, mai mult decât oricare alți sportivi (deh, la salariile lor, or fi mai obișnuiți cu luxul) o țin tot într-un „amical de lux”: a fost cel al Rapidului cu Lyon, se pregătește Steaua pentru un „amical de lux” cu Roma, îngrijorător de-a dreptul fiind faptul că Timișoara și Dinamo n-au oferit presei prilejul să ne mai plaseze o dată chestia cu luxul. Dar, fiindcă nici Suceava nu-i mai proastă, am citit săptămâna trecută, înaintea meciului cu… Poli Iași (!!) într-un cotidian local, că Cetatea urma să joace, desigur, un „amical de lux”! De unde și concluzia firească: ori nici luxul nu mai e ce-a fost, ori există diferite grade de lux. Adică, dacă pentru, să zicem, Abramovici, luxul înseamnă ca în locul vechiului iaht de 400 de milioane de dolari să-și tragă unul de un miliard, pentru un boschetar probabil că lux înseamnă să-și aștearnă pe pământul din dosul ghenei un ștergător din fața ușii de la intrarea blocului de peste drum. Atenție la interpretarea textului: exemplul cu boschetarii nu are legătură cu echipa noastră de fotbal, ci exclusiv cu „colegii” mai „de lux” din presa de toate felurile.