Propunere

BNS Suceava propune încheierea unui parteneriat județean



Comisia de Dialog Social se va întruni astăzi în ședință la solicitarea subprefectului Alexandru Băișanu. Printre puntele de pe ordinea de zi se numără și propunerea sindicaliștilor de la BNS Suceava de încheiere a unui pareteneriat județean în cadrul căruia să se identifice și să se ierarhizeze principalele probleme ale județului în eventualitatea elaborării periodice a unor programe de dezvoltare locală. „Încercăm să aducem la masa colaborării sindicatele, patronatele și toate instituțiile care pot da un sprijin în elaborarea de programe de dezvoltare locală ținând cont de fondurile structurale care vor veni odată cu aderarea la Uniunea Europeană. Trebuie să fim pregătiți. Ne dorim un parteneriat și trebuie să precizez că deja sînt schițate elementele acestuia”, a declarat Băișanu.



Recomandări

Secretar de stat în Ministerul Transporturilor: Parteneriatul pentru centura Humorului între CNAIR și Consiliul Județean Suceava este un exemplu de bună practică

Secretar de stat în Ministerul Transporturilor: Parteneriatul pentru centura Humorului între CNAIR și Consiliul Județean Suceava este un exemplu de bună practică

Salariații de la CSM Suceava și DJST Suceava au aderat la protestul pe perioadă nedeterminată inițiat de Sindicatul Național Sport și Tineret

Varujan Vosganian propune, de la Suceava, încheierea unui pact politic pentru marile proiecte de infrastructură din Moldova

Varujan Vosganian (dreapta) vrea un pact politic pentru marile proiecte de infrastructură din Moldova
Varujan Vosganian (dreapta) vrea un pact politic pentru marile proiecte de infrastructură din Moldova