BM a cerut ca proiectul Legii pensiilor să ajungă în Parlament în prima săptămână din februarie



Reprezentanții Băncii Mondiale au cerut joi, într-o întâlnire cu ministrul Muncii, Mihai Șeitan, ca proiectul Legii pensiilor să fie trimis în Parlament în prima săptămână din luna februarie, iar grila unică de salarizare și procedurile de implementare să fie definitivate în cel mai scurt timp.
Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale (MMFPS) precizează, într-un comunicat de joi, că întâlnirea de lucru a vizat stadiul condiționalităților impuse de Banca Mondială, Fondul Monetar Internațional și Uniunea Europeană în vederea deblocării celei de-a treia tranșe a acordului de împrumut.
„Temele puse în discuție au tratat problemele din zona asistenței sociale, a pensiilor și a normelor de implementare a Legii unice de salarizare. S-a analizat evoluția obiectivelor din agenda de lucru față de ultima întâlnire, ce a avut loc în luna decembrie, și s-a stabilit lista de priorități pentru perioada imediat următoare”, arată MMFPS în comunicatul citat.
Consilierul ministrului Muncii, Loredana Manolache, a precizat, pentru MEDIAFAX, că reprezentanții Băncii Mondiale au dorit să afle de ce îndeplinirea unor obligații, precum aprobarea Legii pensiilor, durează atât de mult, reprezentanții MMFPS explicându-le acestora procedurile prevăzute de legislația românească.
Discuțiile de la Ministerul Muncii au vizat definitivarea în cel mai scurt timp a grilei unice de salarizare și a procedurilor de implementare, dar și definitivarea proiectului Legii pensiilor, astfel încât acesta să ajungă în Parlament „cel târziu la începutul lunii februarie”.
Potrivit MMFPS, reprezentanții Băncii Mondiale au cerut și inițierea unei cercetări exhaustive pe marginea programelor de asistență socială, astfel încât acestea să poată fi integrate „într-un sistem coerent și unitar până la sfărșitul acestui an”.
Consilierul ministrului a precizat că reprezentanții Băncii Mondiale doresc să știe numărul exact al beneficiarilor sistemului de asigurări sociale și tipurile de prestații care se acordă fiecăruia, pentru a putea fi stabilit impactul bugetar.
Potrivit MMFPS, în zilele următoare vor mai fi întâlniri cu reprezentanții Băncii Mondiale, la care vor participa și oficiali ai Ministerului de Finanțe.
O misiune a Băncii Mondiale, împreună cu echipele Fondului Monetar Internațional și Comisiei Europene, se află la București, în perioada 20-27 ianuarie, pentru a discuta progresele înregistrate în programul de reformă susținut de BM, prin al doilea împrumut pentru politici de dezvoltare.
Experții Băncii Mondiale se vor concentra în discuțiile cu autoritățile române asupra reformei din sectorul public, incluzând implementarea legii salarizării unitare și a sistemului de pensii, asistența socială, precum și reformele din sectorul financiar.
Prin programul de împrumuturi pentru politicile de dezvoltare, România primit în luna septembrie suma de 300 milioane de euro, dintr-un total programat de un miliard de euro.
Misiunea FMI vine în România pentru a doua și a treia revizuire a acordului stand-by, în vederea eliberării a două tranșe, în valoare cumulată de 2,3 miliarde de euro.
România are un acord cu FMI pe doi ani, pentru 12,95 miliarde euro, pachetul total de finanțare externă, de la Fond, Uniunea Europeană, BM și BERD, urmând să ajungă la 19,95 miliarde euro.
La începutul lunii mai 2009, FMI a virat prima tranșa din împrumut (aproximativ 4,8 miliarde de euro), care a intrat la rezerva BNR, iar în luna septembrie a acordat și banii aferenți celei de-a doua tranșe din împrumutul stand-by (1,85 miliarde euro), din care jumătate au intrat la rezerva valutară a Băncii Naționale a României și jumătate în contul Trezoreriei statului aflat la BNR.