Evidențierea permanentă a „greșelilor” nu duce la eliminarea lor, ci la fixare. “Punerea în valoare” a ceea ce se dorește “corectat” îmbracă adesea forma blamării, negării și minimalizării, acestea fiind forme de abuz emoțional.
Blamarea dezvoltă sentimentul de inferioritate prin convingeri inoculate conștient sau inconștient, de tipul “nu sunt bun de nimic”. Fie că vorbim de acuzații sau amenințări, de ironie sau sarcasm, de critică sau comparație, efectul este invers decât cel dorit.
Ex. Se întâmplă după o noapte agitată copilul să facă în pat, la o vârstă când nu este normal acest lucru. Trebuie ajutat să depășească momentul, să înțeleagă că a fost o întâmplare. Îl ajuți mai mult dacă schimbi patul într-un mod natural, fără să arăți că ești dezamăgit, să te amuzi, să ameninți, să faci comparații cu alt copil etc.
Negarea este foarte periculoasă deoarece ridică semne de întrebare asupra capacităților și reacțiilor propriei persoane. Copilul poate să-și pună la îndoială percepțiile, reprezentările, memoria, atenția, gândirea, capacitatea de înțelegere etc.
Ex. Tună și fulgeră. Copilul se teme să adoarmă. Părintele spune: “Nu s-a auzit/văzut nimic. Închide ochii”. Copilul are nevoie de o explicație pe înțelesul lui care să-l liniștească, să-i dea încredere, nu de negarea unui eveniment existent. Are nevoie să-l asculți, să-l mângâi, să-l asiguri că nu este nici un pericol, iar tu ai nevoie să te asiguri că nu dezvolți o frică în interiorul lui care va lua amploare cu sprijinul imaginației sale bogate.
Minimalizarea este folosită uneori de către părinți în mod conștient. Ei consideră că protejează copilul de a deveni lăudăros, mândru, arogant. Minimalizând eforturile punem în umbră realizările, minimalizând realizările punem în umbră succesul și așa mai departe.
Copilul nu va ști niciodată ce înseamnă “destul”/”suficient”, va trăi permanent insatisfacția de a nu fi la nivelul așteptărilor. Formulări de genul “Eu oricum fac mai bine! / Ce mare lucru ai făcut și tu ? / Pentru asta ai pierdut atâta timp? / Te superi din orice! / Ești slab de inima! / Lecția asta n-o știi nici de 5! / De ce te-oi fi lăsat pe tine… etc.” pot destabiliza inițial încrederea și respectul de sine și ulterior afirmarea și conștiința de sine.
O altă formă a minimalizării este cea prin care nu este înțeleasă lipsa informațiilor și experienței unui copil față de un anumit lucru/fenomen și este tratată ca rea-voință sau alint.
Ex. Un copil se “teme” să meargă singur în camera lui. Reacții de tipul “Ce rușine … ești mare! ; “Cine te mănâncă?” ; “Suntem toți aici, nu se întâmplă nimic!” etc. nu-l vor face pe copil să se simtă mai bine sau mai încrezător.
Nu există nici o justificare pentru punerea unui copil în situații tensionate, umilitoare, amenințătoare. Acestea reprezintă forme de abuz emoțional care pot influența negativ dezvoltarea normală și armonioasă a copilului sub toate aspectele: fizic, psihic, familial, social, moral, afectiv etc.
www.problemele-copilului-meu.ro
