Blaga: ACL a făcut cerere către BEC pentru prelungirea timpului de votare în străinătate



Președintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, după ce a votat, că a făcut o cerere către BEC, prin care a solicitat prelungirea timpului de votare în străinătate, „acolo unde sunt oameni care au făcut eforturi deplasându-se la sute de kilometri pentru că nu s-a mărit numărul de secții ca să voteze”, informează Mediafax.Blaga i-a invitat pe români să vină la vot și să-i urmărească pe cei din diaspora „de cât civism dau dovadă”.”De altfel, am făcut o cerere către Biroul Electoral Central, prin care am solicitat prelungirea timpului de votare în străinătate, acolo unde sunt oameni care au făcut eforturi deplasându-se la sute de kilometri pentru că nu s-a mărit numărul de secții ca să voteze și sper că de data asta cererea să fie aprobată, mai ales că, la toate insistențele BEC, Guvernul nu a răspuns și nu a mărit numărul de secții în străinătate”, a precizat Vasile Blaga.Întrebat dacă se așteaptă la o prezență mai mare în turul II decât în turul I la prezidențialelor, Blaga a răspuns afirmativ, precizând că toate datele pe care le are arată că există „interes major pentru aceste alegeri”.



Recomandări

Trei medici străini au venit să profeseze în Suceava, șapte medici suceveni și-au făcut actele pentru a pleca să lucreze în străinătate

Trei medici străini au venit să profeseze în Suceava, șapte medici suceveni și-au făcut actele pentru a pleca să lucreze în străinătate

Trei medici străini au venit să profeseze în Suceava, șapte medici români și-au făcut actele pentru a pleca să lucreze în străinătate
Trei medici străini au venit să profeseze în Suceava, șapte medici români și-au făcut actele pentru a pleca să lucreze în străinătate

Șoldan avertizează că județul riscă să piardă 120 de milioane de lei după ce PNL a sabotat ședința de miercuri a CJ Suceava

Șoldan avertizează că județul riscă să piardă 120 de milioane de lei după ce PNL a sabotat ședința de miercuri a CJ Suceava

Peste 1100 de forțe MAI, mobilizate la cele 561 secții de votare din județ. Amenzi și chiar închisoare pentru tentativă de fraude

Sucevenii din străinătate vor putea vota prin corespondență doar la alegerile din toamnă, parlamentare și prezidențiale