Bizarerii de sezon

Ca întotdeauna la spartul târgului, ne confruntăm cu o sumă de bizarerii pe care parcă nici să le demarcăm ori să le înfierăm în scris nu ne mai vine. Ne-o fi ajuns și pe noi lehamitea din teren pe care o vedem aproape la fiecare meci. Înainte de a scrie câte ceva despre „derby de România” care nici ca poreclă nu mai are haz din moment ce îl joacă două echipe care s-au dezvățat de a ajunge în Champions’ League, aș vrea să vă rog să rememorați câteva secvențe din celălalt meci presupus disputat al acestei săptămâni, cel de la Galați. Acolo unde era de așteptat să iasă scântei, dat fiind conflictul de acum puțini ani, când cele două echipe se duelau în reclamații și contestații, miza fiind care dintre ele urma să se facă de râs (și s-a făcut!) în Europa League. În loc de scântei, a ieșit un blat de toată mândrețea, în stilul clasic omologat încă de pe vremea Cooperativei care avea un capăt la Bistrița, iar celălalt fix la…, ați ghicit, Galați. După ce Vasluiul a înscris normal, a urmat egalarea anormală (din cauza execuției bizare a autorului), neplanificată și deci păguboasă. După fireasca reașezare a scorului, deci când s-a făcut 1-2, iar letargia i-a lovit pe vasluieni, ăia de la Galați au continuat să joace, că doar dăduseră spectatorii bani. În preț însă se pare că nu intrau și mai mult de 3 goluri, astfel încât în prelungirea programului de divertisment s-au derulat momente vesele: pătrunderea pe dreapta, om singur cu portarul. Șutul a venit însă olecuțică mai târziu, fix în ăla în care venise prin alunecare mai mult așa, pentru efectul scenic. Oricum, riscantă lucrare. Așa încât la următoarele două pătrunderi am asistat la o pasă elegantă către portarul advers, mimarea șutului nereușind, iar apoi la o autopiedică la marginea careului, cu mingea la picior. Cu acest prilej am înțeles că: 1) Între Porumboiu și Dorinel conflictul a fost stins, 2) Că pacea s-a așternut pe meleaguri moldovene și 3) Că Nea Jean tare fericit trebuie să fie văzând că opera-i de-o viață este vădit nemuritoare.