Bistrița: PSD a sesizat Poliția că doi reprezentanți PDL intră în secții și influențează electoratul



PSD Bistrița-Năsăud a sesizat Poliția că, duminică după-amiază, doi reprezentanți ai PDL intrau în secțiile de votare din comuna Șieuț ca să influențeze opțiunile electoratului, transmite corespondentul MEDIAFAX.
PSD Bistrița-Năsăud a transmis Inspectoratului Județean de Poliție o adresă prin care reclamă că Victor Buta, președintele organizației locale a PDL, și Monica Săsărman consilier județean PDL intrau în secțiile de votare ca să influențeze electoratul să voteze cu Traian Băsescu.
Prin sesizarea depusă, PSD a cerut Poliției să ia măsurile care se impun.
Inspectoratul de Poliție a trimis la Șieuț un echipaj care să verifice cele semnalate.
Până la ora transmiterii acestei știri, PDL Bistrița-Năsăud nu a depus nicio sesizare la Biroul Electoral Județean (BEJ) sau Inspectoratul Județean de Poliție în legătură cu eventuale nereguli în procesul de votare.