Religie

Bisericile din școli



Capela de la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” din Suceava a fost înființată în anul 2004
Capela de la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” din Suceava a fost înființată în anul 2004

Rugăciunea la capela școlii a devenit un obicei destul de frecvent pentru elevii și profesorii din unele unități de învățământ din județ.
Înființarea de mici capele în incinta școlilor a fost pusă în practică în câteva școli din județul Suceava, la inițiativa profesorilor de religie și a preoților, iar ideea a fost una pe cât se poate de benefică, declară directorii școlilor în care funcționează aceste mici capele de rugăciune. Dacă elevul nu mai are timp să meargă la biserică, i-a fost adusă biserica la școală, și astfel, la început de program sau în pauze, elevii și profesorii deopotrivă trec pe la biserică, aprind o lumânare și rostesc o rugăciune.
O astfel de capelă funcționează la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” din Suceava. A fost înființată în anul 2004, iar la capelă slujește preotul Gheorghe Hostiuc, profesor de religie la Colegiul „Ștefan cel Mare”.
Capela este amplasată într-o fostă sală de clasă, situată la parterul școlii. Directorul colegiului, Dan Popescu, a declarat că „totul a pornit de la ideea că așa cum biserica a fost prima școală, am încercat să readucem locul bisericii în școală și am înființat capela”. Sfințirea micului locaș de închinare a avut loc în anul 2004, iar la slujbă a fost invitat Prea Sfințitul Ioachim Băcăuanul.
Directorul Dan Popescu a spus că „întreaga investiție s-a făcut cu ajutorul sponsorilor, și este vorba despre o investiție mare. Pictura este realizată de pictori acreditați de către Sfântul Sinod, nu de către pictori amatori”.
Slujbe și duminica în biserica din școală
Zilnic, atât timp cât în școală se țin ore, este deschisă și capela. Profesori sau elevi, trec, înainte de ore, mai întâi pe la biserică și apoi își continuă programul zilnic. Capela este deschisă și duminică, iar Sfânta Liturghie este ținută de preotul Gheorghe Hostiuc. La slujbă vin elevi ai școlii, profesori, dar și oameni care locuiesc în apropierea Colegiului „Ștefan cel Mare”.
Pentru elevi, biserica din școală este locul în care se retrag zilnic, preț de câteva minute, pentru a spune o rugăciune și a aprinde o lumânare.
„Nu am timp să ajung la biserică măcar o dată pe săptămână, dar având aici capela, găsesc o pauză în care să merg și să mă închin”, a spus Ionuț Ciutac, elev al Colegiului Național „Ștefan cel Mare”.
În afară de capela de la „Ștefan cel Mare”, potrivit preotul Gheorghe Hostiuc, inspector școlar pentru disciplina Religie, o capelă mai funcționează la Colegiul Militar din Câmpulung, una la Grupul Școlar Bivolărie, o altă capelă a fost înființată la Școala „Sf. Andrei” din Gura Humorului și alta la Colegiul „Mihai Eminescu”.
Toate capelele din școlile sucevene sunt ortodoxe. Directorii de școli spun că participarea la slujbe este absolut opțională, iar elevii de alte religii decât cea ortodoxă fac ore de religie cu cadre didactice aparținând cultelor lor.



Recomandări

Biserica veche de lemn „Sf. Dumitru”, Parohia Nicani – Zamostea, sărbătorește, duminică, „100 de ani de existență”

Biserica veche de lemn „Sf. Dumitru”, Parohia Nicani – Zamostea, sărbătorește, duminică, „100 de ani de existență”
Biserica veche de lemn „Sf. Dumitru”, Parohia Nicani – Zamostea, sărbătorește, duminică, „100 de ani de existență”