Cronica religioasă

Biserica „Sf. Nicolae” de la spital, își sărbătorește hramul



Biserica „Sf. Nicolae” din curtea spitalului vechi își sărbătorește sâmbătă, 6 decembrie, hramul bisericii. Vineri, începând cu ora 17:00, în această biserică se va săvârși slujba de priveghere, oficiată de un sobor de preoți. Sâmbătă, de Sf. Nicolae, Liturghia va începe la ora 8:00.
Se știe deja, că în această biserică se află părticele din moaștele a 70 de sfinți, printre care și moaște ale Sfântului Nicolae – făcătorul de minuni.
O minune a Sfântului Nicolae
Oarecând, niște corăbieri din Egipt călătoreau spre țara Ciliciei. Deci, când li s-a întâmplat lor să străbată noianul marii lui Adrian, atunci a căzut peste ei o furtună mare și niște valuri cumplite, cât și pânzele li s-au rupt și toată corabia, de sila valurilor mari, s-a zdruncinat și acum toți deznădăjduiau de a lor mântuire. Iar de vreme ce se înștiințaseră ei de slava marelui Arhiereu Nicolae, cel din Mira Lichiei, ca este grabnic ajutător, mai presus de nădejde, toți s-au întors la rugăciune către dânsul. Și în furtună fiind, pe acela îl chemau și numai de la dânsul așteptau scăpare. Iar Sfântul deloc zăbovind, îndată a venit în corabie și l-au văzut aceia cu ochii lor și le-a zis: „Iată, m-ați chemat și am venit vouă în ajutor”. Și așa le-a poruncit lor să îndrăznească și, luând cârma, se arată că îndreptează corabia. Iar, după aceea, a certat marea și a potolit primejdia cumplitelor valuri și era ca Însuși Domnul, Care a zis; „Cel ce crede în Mine va face și el lucrările pe care le fac Eu” (Ioan 14, 12). După aceea, purtați de vânt lin, au sosit la liman. Și toți, din corabie ieșind, îndată s-au dus ca să afle pe acela ce i-a mântuit pe ei din primejdie. Și înștiințându-se că el a intrat în biserică, au mers după dânsul. (www.sfantulnicolae.info)



Recomandări

Biserica veche de lemn „Sf. Dumitru”, Parohia Nicani – Zamostea, sărbătorește, duminică, „100 de ani de existență”

Biserica veche de lemn „Sf. Dumitru”, Parohia Nicani – Zamostea, sărbătorește, duminică, „100 de ani de existență”
Biserica veche de lemn „Sf. Dumitru”, Parohia Nicani – Zamostea, sărbătorește, duminică, „100 de ani de existență”