Duminică, 22 septembrie 2013, în istoria Mănăstirii Gorovei din județul Botoșani s-a mai scris o filă, una încărcată de frumusețea și măreția slujbei de resfințire a Bisericii cu hramul „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul“, ce a fost oficiată de către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, înconjurat de un ales sobor de preoți slujitori, atât din Arhiepiscopia Iașilor, cât și din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, după cum aflăm din Ziarul Lumina. Slujba arhierească de târnosire, dar și frumusețea și liniștea locurilor protejate de păduri seculare, unde este așezată venerabila mănăstire botoșăneană, au făcut ca aproape 4.000 de pelerini să-i calce pragul și să se închine în altarul proaspăt târnosit. La final, ca o încununare a tuturor eforturilor depuse, starețul Mănăstirii Gorovei, protos. Teofil Timișag, a primit din partea Înaltpreasfințitului Teofan „Crucea Moldavă“, cea mai mare distincție a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.
Așezământul monahal de la Mănăstirea Gorovei, aflat pe un tărâm binecuvântat de Dumnezeu și ocrotit de icoana făcătoare de minuni a Sfântului Ioan Botezătorul, s-a aflat duminică la ceas de mare sărbătoare. În jur de 4.000 de credincioși au fost prezenți la slujba de resfințire a Bisericii „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul“ a mănăstirii, săvârșită de IPS Mitropolit Teofan, înconjurat de un sobor de peste 30 de preoți slujitori, din care au făcut parte, alături de protos. Teofil Timișag, starețul Mănăstirii Gorovei, și arhim. Nichifor Horia, exarhul administrativ al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iașilor, arhim. Ioan Harpa, exarh de zonă Botoșani al Arhiepiscopiei Iașilor, arhim. Benedict Sauciuc, starețul Mănăstirii Neamț, pr. Stelian Ciurciun, protopop al Protopopiatului Dorohoi, pr. Constantin Muha, directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob“ din Dorohoi. La eveniment au fost prezente oficialități locale, județene și centrale, precum și domnul Corneliu Muha, consilierul economic al Arhiepiscopiei Iașilor.
Resfințirea Bisericii „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul“
Lăcașul de cult al Mănăstirii Gorovei a fost stropit cu apă sfințită și uns cu Sfântul și Marele Mir, iar în masa sfântului altar au fost așezate moaște. După așezarea moaștelor în masa altarului, a urmat spălarea și ungerea sfintei mese cu apă sfințită și cu mir, iar icoane ale celor patru evangheliști au fost prinse de masa altarului, câte una la fiecare colț. Slujba a continuat cu punerea unui acoperământ subțire pe sfânta masă, strânsă de altar cu o bandă tricoloră și pecetluită, după care masa altarului a fost împodobită cu un alt acoperământ prețios, precum și cu celelalte obiecte sfințite, printre care antimisul, Sfânta Evanghelie, chivotul și lumânări.
După sfințirea altarului și împodobirea lui, întreaga biserică a fost cădită, iar IPS Teofan a uns cu Sfântul Mir cei patru pereți ai bisericii și sfintele icoane, făcând pe fiecare semnul crucii.
Patru căi prin care omul se poate îmbogăți în Dumnezeu
După slujba de resfințire, soborul slujitor, în frunte cu Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, s-a îndreptat spre altarul de vară din incinta așezării monahale, unde a debutat Sfânta Liturghie arhierească. După citirea Sfintei Evanghelii, conform tradiției, IPS Teofan a rostit un cuvânt de folos, în care a arătat că patru sunt căile prin care omul se poate îmbogăți în Dumnezeu: conștiința că fără Dumnezeu nu se poate face nimic, adâncirea în sine, conștiința propriilor păcate și mărturisirea cuvântului lui Dumnezeu.
(Sursa: Basilica)