Biserica Lui Hristos „una, sfântă, sobornicească și apostolică”

– Aceste însușiri ale Bisericii lui Hristos dau posibilitatea credincioșilor ei de a cunoaște adevărul de credință, ca și putința sufletească de a se închina cu căldura sfințeniei pentru câștigarea mântuirii
1. Biserica creștină este una, pentru că Unul este Dumnezeu, Unul este Întemeietorul ei și Capul ei (Coloseni I, 18; Efeseni I, 22-23; V, 23), iar fii credincioși ai Bisericii sunt > (Efeseni IV, 4-5). Mântuitorul Hristos vrea ca Biserica Sa să fie și să rămână una, după cum Tatăl și Fiul una sunt, pentru ca lumea să creadă în dumnezeirea Lui (Ioan XVII, 21). Unitatea Bisericii a fost asemănată cu cămașa necusută a Mântuitorului Hristos pe care nici paznicii crucii
n-au sfâșiat-o, ci au tras sorți pentru ea. Biserica este una, pentru că are un singur Tată, un singur Cuvînt, un singur Duh Sfânt care lucrează în Ea. În ciuda împărțirii în limbi a oamenilor credincioși sau în teritorii diferite, Biserica creștină este una, pentru că și Credința ortodoxă una este.
2. Biserica creștină este sfântă, pentru că Sfânt este Capul Ei, sfânt este Întemeietorul Ei, Iisus Hristos. De asemenea, sfinte sunt și mijloacele de mântuire ale credinciosului: Sfintele Taine. >. Aceasta, pentru că > (Efes. V, 25-27).
Biserica este sfântă prin Întemeietorul ei, prin puterea Harului Sfântului Duh care lucrează în Ea, iar nu prin starea de sfințenie a membrilor ei. Prin botez, cel care intră în Biserică capătă o stare de sfințenie dar în decursul vieții, omul își pătează haina cea curată a botezului prin păcatele sale. Biserica nu alungă pe cei păcătoși, care rămân mădularele sale. Biserica le oferă iertarea și curățirea (Ioan XX, 23; Iacob V, 15; I Ioan I, 9), știind că neghina poate rămâne împreună cu grâul până la seceriș (Matei XIII, 30). Biserica nu este un sfârșit, ci ea călăuzește pe cei ce sunt botezați și mărturisesc credința în Hristos, către Împărăția cerurilor, care va cobori la a doua venire ca Ierusalimul cel ceresc (Apoc. XXI, 27; XXII, 15).
3. Biserica creștină este sobornicească, pentru că învățătura Ei fără greșeală s-a formulat de către soboarele ecumenice ale Sfinților Părinți, pentru toată lumea din toate timpurile, potrivit poruncii Mântuitorului: > (Matei XXVIII, 19).
Sobornicitatea Bisericii are de asemenea înțeles de > adică, de mărturisire a dreptei credințe, a credinței adevărate, care s-a vestit și se crede pretutindeni și de toți, în același fel. Prin sobornicitate, credincioșii care cred
și-L mărturisesc pe Hristos, deci fiecare membru al Bisericii stă în unire cu toată Biserica, cu Biserica de pretutindeni care crede și învață la fel, având drept Cap pe Hristos, iar autoritatea supremă văzută fiind ierarhia, următoarea Sfinților Apostoli și ai Părinților din sinoadele ecumenice.
4. Biserica creștină este apostolească pentru că a fost instituită de Mântuitorul care a avut ca martori pentru cele învățate și făcute de El pe Sfinții Apostoli (Efes, II, 20). Aceștia au propovăduit învățătura Lui, ei au organizat prima comunitate în ziua Cincizecimii (a Rusaliilor) când, prin pogorârea Sfântului Duh în chip de limbi de foc și astfel au dobîndit puterea lucrării de sfințire, aducând jertfa nesângeroasă și învățând pe cei ce aveau să creadă în Hristos, Domnul nostru.
Succesiunea acestei lucrări apostolice o are ierarhia bisericească (arhiereu, preot și diacon). Prelungirea întrupării Mântuitorului în lume și în Biserica Sa precum și slujirea Domnului se face prin lucrarea neîntreruptă a harului dumnezeiesc în Biserică… În Biserică aflăm Legea sfântă și Harul, în Ea aflăm adevărul care dă viața. În Ea aflăm în permanență pe Hristos. În Biserică ne formăm conștiința morală pentru săvârșirea binelui pentru mântuirea noastră, căci, cum spune Sf. Ciprian al Cartaginei >.
Biserica este propovăduitorea păcii, a dreptății, a înfrățirii între oameni și a mântuirii lor, prin Harul lui Dumnezeu, credința și fapte bune. Aceștia se unesc cu Dumnezeu spre a se face vrednici Împărăției Cerurilor.
Prin slujbele religioase ale Bisericii > ( Învățătura de credință ortodoxă, ed. 1952, p. 430).
Biserica ne învață să >, >, >, > care are trebuință de milă și ajutorul lui Dumnezeu; pentru apărarea Țării noastre și a celor ce viețuiesc într-însa, pentru pacea și buna așezare a întregii lumi…>. După cum Biserica nu poate exista fără Hristos, tot așa nu se poate desfășura viața Bisericii până la a doua venire a Domnului, fără ierarhi bisericești, căci, > (Evrei V, 4).