Biserica: ce înțelegem prin acest cuvânt?

Definiția cea mai concretă, mai palpabilă este aceea conform căreia biserica (scris cu minusculă) este o clădire sau un spațiu consacrat slujirii liturgice. Asta are în vedere și Sfântul Apostol Pavel în prima lui scrisoare către cei din Corint, în versete precum: „aud că atunci când vă adunați în biserică, între voi sunt dezbinări” (I Corinteni 11, 18); „dacă nu e tălmăcitor, să tacă în biserică și să-și grăiască numai lui și lui Dumnezeu” (I Corinteni 14, 28).
Al doilea înțeles, poate la fel de uzual, este cel de instituție eclezială care își exercită, de obicei, autoritatea în limitele unor granițe și asupra celor de o anumită naționalitate – cum este, în cazul nostru, Biserica Ortodoxă Română. „Apostolul neamurilor” numește, în această accepțiune, „Biserica din Ierusalim” (cf. Fapte 8, 1) sau „Biserica din Antiohia” (Fapte 13, 1). Tot în sensul de autoritate, de instanță eclezială, este folosit cuvântul Biserică atunci când Însuși Hristos ne învață că, „de-ți va greși ție fratele tău”, după ce l-ai mustrat „între tine și el singur”, apoi de față cu „încă unul sau doi”, dacă nici așa nu se îndreaptă, „spune-l Bisericii; iar de nu va asculta nici de Biserică, să-ți fie ție ca un păgân și vameș” (v. Matei 18, 15-17). Instituția bisericească a trebuit să ia ființă și să funcționeze în cadrul acestei lumi, supunându-se, din multe puncte de vedere, acelorași reguli pe care le respectă și instituțiile laice. Când se rostește azi cuvântul Biserică, cel mai adesea se face referire la aspectul său instituțional, omenesc, și mai rar la aspectul divin. La asta se referă și sondajele de opinie care anunță, de la an la an, „o nouă scădere a încrederii în Biserică”.
Biserică mai înseamnă și comunitatea credincioșilor dintr-un loc anume, așa numita „biserică vie”, cea care se poate cuprinde liturgic în, dar nu se limitează la „biserica de zid”. Un pustnic sau cineva care este paralizat, fiind țintuit la pat, și nu poate frecventa slujbele, poate fi parte dintr-o comunitate dreptmăritoare, chiar dacă fizic nu stă împreună cu frații săi. Sensul de comunitate de persoane unite prin credința în Domnul Hristos îl găsim, de exemplu, în cartea Faptele Apostolilor, unde se spune: „hirotonindu-le preoți în fiecare biserică” (Fapte 14, 23) sau „bisericile se întăreau în credință și sporeau cu numărul în fiecare zi” (Fapte 16, 5). Mai mult, înainte se vorbea despre o familie convertită ca despre o biserică, precum atunci când sunt amintiți „Acvila și Priscila, împreună cu biserica din casa lor” (I Corinteni 16, 19). Și după vremurile apostolice, Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur numește o familie care este creștină drept „ecclesia domestica” („biserica de acasă”).
Înțelesul deplin al cuvântului Biserică se regăsește concentrat în formula paulină: „Hristos este cap Bisericii, trupul Său, al cărui Mântuitor și este” (Efeseni 5, 23). Acesta este, dacă vreți, înțelesul mistic, dumnezeiesc al cuvântului Biserică. Toate celelalte înțelesuri sunt, prin comparație cu acest al patrulea, doar simboluri care fac trimitere la realitatea deodată văzută și nevăzută. Lăcașul de cult, instituția eclezială, comunitatea euharistică – toate trei au menirea de a ne ajuta să conștientizăm că toți cei dreptcredincioși suntem parte integrantă, „mădulare vii” ale Bisericii care este „Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică” (v. Crezul).
Revenind la testul nostru. Funcție de unul dintre cele patru înțelesuri care au prevalat în inima dumneavoastră, vă puteți evalua raportul pe care îl aveți cu Biserica. Este ea o clădire? O instituție? O comunitate anume? Sau poate o vedeți ca fiind, mai întâi, Trup al lui Hristos din care aveți conștiința că faceți parte? Cele patru înțelesuri pot coincide – nu e obligatoriu! – cu patru vârste spirituale, în ordine: de la copilăria catehetică, la maturitatea celui luminat de harul Duhului Sfânt.
(Pr. Constantin Sturzu, Ziarul Lumina)