Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Budești

Existența localității Budești din județul Călărași se pierde în negura vremurilor. După relatările unor locuitori în vârstă, se zice că localitatea ar fi fost în trecut pe locul dintre râurile Argeș și Dâmbovița în apropiere de confluența acestor ape. Din cauza inundațiilor, cu timpul așezăriile umane sau retras spre locul unde se află în prezent cartierul Ostrov – partea cea mai veche a satului.
Cercetând documentele cu privire la existența acestei așezări umane, putem arăta că la Arhivele Statului există un înscris cu numărul 289 datând din 1 iunie 1526, redactat la Târgoviște, care vorbește de existența satului Budești. Această atestare este un hristov domnesc prin care domnitorul Radu Voievod certifica că sunt ale lui Neagoe, mare vistier, satele: Dragomirești, Măgureni, Bucov, Suharna, Oltenița, Ulmeni, Chiselet, Cornățelu, Descumpărești, Gaujani, Rușii, Negoești și Budești. Budești și alte cinci sate fuseseră cumpărate de Socol, tatăl lui Neagoe.
Rezultă că satul Budești ar fi existat din preajma anului 1450, iar documentele existente la Arhivele Statului atestă faptul ca moșia pe care se afla Budeștiul, a trecut de-a lungul veacurilor prin multe mâini boierești.
Cu privire la numele localității, se spune că acesta ar veni din slavonescul „boda” = apă, localitatea fiind așezată între ape. Pe parcurs acest nume „Boda”, s-ar fi metamorfozat în „Bodești” și apoi în „Budești”.
O alta variantă cu privire la numele satului transmis din generație în generație, se spune că satul și-ar fi luat numele de la primii locuitori care și-au făcut bordeie pe acest loc. Se zice că primul locuitor ar fi fost un mocan venit de la munte cu oile la iernat, pe nume Budeanu, care găsind aici loc de pășune, cu iarbă grasă, pe terenurile din lunca Argeșului și a Dâmboviței a renunțat să se întoarcă cu oile la păscut la munte pe timpul verii și și-a adus aici și alte neamuri, crescători de oi, punând astfel bazele satului Budești.
Existența unei populații de rât ortodox a necesitat și existența unui lăcaș de cult adecvat, respectiv o biserică. Din lucrarea care conține documentele familiei Mano, la pagina 474, există un document cu nr. 286, prin care se redă înscripția din Biserica de la Budești. Această înscripție este scrisă lângă portretele ctitorilor.
Conținutul este următorul: „Această Sfântă Biserică s-a dat din temelie de către fericiții ctitori, Marele Vornic și fost Caimacan al Țării Românești Ion Mihail Mano și soția sa Anica Mano, născută Ghica și s-a sfințit la anul 1857 Iulie 20. Locul pe care a fost așezată era o veche Biserică clădită de către familia Năsturel – Herescu în anul 1818.” Lăcașul actual a fost construit pe locul unei foste biserici din lemn, după cum ne menționează pisania de la intrare.
Familia Mano era de origine italiană. Mai mulți membri ai acestei familii s-au stabilit la Constantinopol și au fost însărcinați de Patriarhii Ecumenici cu epritropia compatrioților lor, în calitate de „poveditori” ai coloniilor venețiene și genoveze.
Din aceștia s-ar fi coborât familia Manilor din Fanar (strămoșii celor din România). Originea lor a inspirat și stilului arhitectonic al Bisericii ctitorite de ei la Budești.
Cutremurul din primăvara anului1977 a avut o influență nefastă asupra lăcașului de cult din Budești. Peretele din partea de nord s-a prăbușit în timpul acestui cutremur, localitatea rămânând fără biserică, dar s-a recurs la improvizații. Slujbele s-au ținut în această perioadă în locuința parohială.
După cutremur preoții Dumitrache Teodor și Burcea Nicolae împreună cu membrii consiliului parohial, au început colectarea de bani de la enoriași pentru reconstrucția bisericii, însă contribuția și fondurile strânse au fost modeste.
Venirea preotului Pâslaru Nicolae ca paroh a avut un rol hotărâtor în reconstrucția bisericii. Prin contribuția localnicilor și cu unele fonduri de la Patriarhie s-a reușit să se strângă fondurile necesare, astfel încât în anul 1982 biserica a fost ridicată și acoperită. Cu sârguința aceluiași preot Pâslaru Nicolae și a consiliului parohial s-au strâns sumele necesare cu care s-a realizat pictura murală interioară a bisericii.
În anul 1997, prin preocuparea preotului Voinea Gheorghiță și cu sprijinul domnului Canacheu Nicolae, enoriaș, membru al consiliului parohial al bisericii din localitate, s-a reușit să se rezolve problema catapetesmei, lucrare rămasă restantă, biserica având o catapeteasmă improvizată.
După montarea catapetesmei, părintele Voinea Gheorghiță și consiliul parohial au făcut apel la enoriași ca să-și aducă contribuția pentru efectuarea picturii acestei lucrări. În anul 1998 s-a efectuat și această lucrare.
După terminarea construcției și efectuarea picturii murale, cutremurul din anul 1985 a zdruncinat turla bisericii, punând în evidență fisuri care la un eventual cutremur ar fi dus la prăbușirea ei. Prin preocuparea preotului paroh Voinea Gheorghiță s-au strâns fondurile necesare, cu care în anul 1999, s-au efectuat lucrările de consolidare a turlei, zugrăvelii și picturii exterioare.
La 14 noiembrie 1999, cu sprijinul P.S. Nifon, episcopul Sloboziei și Călărașilor, însoțit de un sobor de preoți, și de corul episcopiei, în prezența unui public numeros din localitate și din satele vecine, s-a efectuat slujba de retârnosire a acestei biserici.
În perioada dintre cele două războaie mondiale, Budeștiul a cunoscut o evidență dezvoltare economică. Aici au venit numeroase familii din Prahova și din Argeș, familii ce se ocupau cu comerțul de bunuri de larg consum, materiale de construcții și s-au dezvoltat numeroase profesii (cizmari, tâmplari, fierari, etc.). Tot în această perioadă s-a înmulțit numărul intelectualilor deoarece Budeștiul era o localitate bine dezvoltată.
Deși localitatea Budești este situată relativ aproape de Capitală și de granița de sud a țării și locuitorii au avut posibilitatea de a avea contacte cu persoane aparținând altor culte, aceștia și-au păstrat credința creștin-ortodoxă, fapt ce evidențiază influența educativă a bisericii și a slujitorilor ei asupra locuitorilor Budeștiului.
În zilele de duminică și a sărbătorilor religioase de peste an, cei care frecventează biserica sunt în marea lor majoritate români, aromâni și mai puțini din rândul populației de etnie romă, care de regulă vin la biserică la marile sărbători și cu ocazia unor evenimente de familie.
În Biserică se păstrează icoana „Sfânta Troiță” – făcătoare de minuni – datând din anul 1864.