Bis? Ferească Dumnezeu!

Din nou mi s-au suprapus evenimentele, din fericire mai puține și mai ușor de selectat decât cu o săptămână în urmă, când v-am povestit cât de greu îmi fusese. Alaltăieri, evident că am optat pentru Roger Federer pe televizorul „principal”, pentru Ronnie O’Sullivan pe celălalt, rămânând să urmăresc grafică online de la Dinamo – Steaua, cu trecere pe televizor în momentele importante. M-am descurcat binișor, mai ales că Federer, generos cum îl știți (că așa sunt toți favoriții mei, în moț cu Real Madrid!), l-a lăsat pe Nole să-l bată (și astfel să-l egaleze la scorul general în meciurile dintre ei, 22 – 22) în numai două seturi, ceea ce mi-a oferit șansa de a vedea integral repriza a doua de la Steaua – Dinamo, chestie pe care o regret și acum! Nu, nu înfrângerea lui Roger e ceea ce regret, ci faptul că am asistat la o panaramă de meci între două echipe de maimuțoi în ghete, pentru care nu există practic nici o regulă, nici o tactică și, în general, nimic care să aibă de a face cu fotbalul. Sigur că fanii dinamoviști jubilează, dar nu-i nici o șmecherie să bați niște necalificați încă mai necalificați decât învingătorii. Spectacolul suprem al zilei a fost însă întâlnirea de la București dintre Ronnie O’Sullivan și Stuart Bingham. Ca să ne raportăm la fotbal, spre a-i face pe cei nefamiliarizați cu snookerul să înțeleagă despre ce-i vorba, am să spun că Stuart este actualul campion mondial (adică un fel de Germania), în timp ce Ronnie este veșnic cel mai bun, mai spectaculos, mai imaginativ, deci un fel de Brazilia! Au executat ambii niște lovituri senzaționale, au avut și ratări tot așa, dar fiind vorba de un spectacol, toată lumea s-a bucurat, mai ales că și arbitrul, minunata Michela, făcea parte integrantă din show. Chestia cu adevărat excepțională a avut loc la sfârșit: uimiți de entuziasmul publicului, cei doi, deși meciul „pe puncte” luase sfârșit, au hotărât să facă un „bis”!!! Adică să mai joace două frame-uri, de dragul publicului! E clar că Ronnie a înțeles că noi nu suntem chinezi (cunoscătorii știu de ce!), ba mai mult: a promis live că vine și la anul la București, la European Open. Ceea ce însă m-a făcut de-a dreptul fericit este însă faptul că la fotbal nu se face bis niciodată. Vă imaginați ce ar fi însemnat un bis la Dinamo – Steaua? Dar la Real – Barca!?