De câteva luni, de când am UPC cu DVR (reclamă gratuită), am văzut fotbal englezesc cu nemiluita, atât pe Eurosport 2, cât și pe Sport 1. Mă tot uit și mă întreb din ce aluat or fi construite echipele alea englezești încât să alerge încontinuu cele 90 de minute cu prelungirile aferente, dar, atunci când e vorba de vreo Cupă, mai vine și extra-time-ul, încă vreo 30-32, iar ăia aleargă și iar aleargă, indiferent dacă au sau nu chiar englezi pe teren. Un exemplu, de duminică, în care și Tottenham și Manchester au alergat cât a fost nevoie, adică 90+4+30+3 minute, iar în minutul 123 (de fapt, 127) Cristiano Ronaldo a avut golul „în picior”, numai că… n-a fost să fie! Adică a lovit stâlpul stâng al porții, după o cursă pe care nici un fotbalist român (din toată istoria fotbalului nostru, nu doar avortonii ăștia de acum, porecliți „fotbaliști”) n-ar fi reușit nici măcar în minutul 1. Ce-i împiedică, totuși, pe ai noștri să fie ca ăia? Salariile? Aiurea! Păi, ăia, oricât de mult ar încasa, își justifică fiecare penny, în timp ce ai noștri, oricât de puțin ar fi plătiți, tot ban nemuncit este, din moment ce ajung până și oficialii echipelor (Ioan Horoba, la meciul Bistriței cu Rapidul) să adoarmă în timpul desfășurării panaramei (ptiu!, era să scriu „meciului”!).
Ce-mi veni să scriu despre asta? Păi, ia uitați-vă, boieri dumneavoastră, la tărășenia cu amânarea meciului Brașov – Steaua: cică ăia de la munte și-ar crea un avantaj prin programarea după amiază în locul nocturnei. Că, cică, steliștii sunt obișnuiți numa’ cu nocturna! Le sparge, cică, programarea asta la ora 15.45 nu doar pupila, ci și bioritmul! De parcă Bănel ar fi frate cu noaptea (ei, asta chiar s-ar putea discuta, dar în alt registru) iar dacă joacă ziua face gâlci. Băăă, oare Manchesteru’ cum dracu’ o fi făcând de câștigă Champions’ League după ora Moscovei, în rest joacă ba la 18.00, ba la 21.45 ori 19.30, iar Cupa Ligii a câștigat-o jucând cu începere de la fix 15.00, ora lor, 17.00 ora lu’ Bănel, ăl’ cu pupila sensibilă!?
Pentru mine e clar: nu salariul, nu ora, nu adversarii îi împiedică pe ai noștri să joace, ci, lucrul dracului, mingea!