Florin Nicolae Jianu este președintele Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNÎPMMR). A ocupat funcția de președinte al Patronatului Tinerilor Întreprinzători din România, iar la nivel european a fost președinte al Tinerilor Antreprenori din UE (JEUNE), informează Mediafax.
În 2014, timp de 10 luni activitatea sa a vizat mediul guvernamental, fiind numit ministru pentru IMM-uri, mediul de afaceri și turism, implicându-se direct în nouă lege dedicată IMM-urilor, strategia pentru mediul de afaceri 2014-2020, programul cu privire la integrarea tinerilor absolvenți pe piața muncii și dezvoltarea activității IMM-urilor, plasarea României ca hub Sud-Est european, Legea crowdfunding, Legea business angel, Legea dedicată incubatoarelor de afaceri și Instituția mediatorului de credite.
Florin Nicolae Jianu s-a născut la Slatina, județul Olt, la 30 decembrie 1976. A absolvit Facultatea de Matematică din cadrul Universității din București – Departamentul de Matematici Aplicate (secția engleză) și a urmat studiile de masterat din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative din București.
După terminarea facultatii, acesta a lucrat în cadrul Președinției României pe poziția de coordonator programe teritoriu.