Actorul american Billy Crystal va scrie un volum de memorii cu accente comice, în care va vorbi despre viață și vârsta a treia, ce va fi publicat în martie 2013, cu ocazia celei de-a 65-a aniversări a artistului, au anunțat joi reprezentanții editurii Henry Holt and Co, citați de Reuters.
Starul american, o legendă în universul producțiilor de comedie din Statele Unite, va vorbi în acel volum despre viața și cariera lui, dar și despre o serie de aspecte care caracterizează existența persoanelor de vârsta a treia, precum pierderile de memorie, insomnia, nesfârșitele programări la medic.
Volumul, ce va fi lansat în martie 2013, va include numeroase glume și multe pasaje autoironice. Actorul va împlini vârsta de 65 de ani pe 14 martie 2013.
„Atât timp cât încă pot să îmi amintesc viața, m-am gândit că ar fi bine să o redau pe hârtie”, a spus actorul american.
„Sunt 77 de milioane de «bebeluși» ca mine în această țară, iar cartea mea va vorbi pe limba lor și va descrie felul în care noi vedem lumea. Cartea nu are deocamdată un titlu. Pentru moment avem în vedere un titlu «murdar» și un titlu «sincer»”, a adăugat actorul.
Potrivit accesshollywood, Billy Crystal intenționează să adapteze viitorul volum de memorii într-un spectacol pe Broadway.
Billy Crystal, care a găzduit pentru a noua oară gala de decernare a premiilor Oscar în luna februarie, și-a publicat prima autobiografie, intitulată „Absolutely Mahvelous”, în 1986, și a scris câteva cărți pentru copii. Spectacolul său de pe Broadway „700 Sundays”, recompensat cu premiul Tony în 2005, bazat pe amintirile actorului despre cele 700 de duminici petrecute alături de tatăl său, a fost la rândul lui adaptat pentru o carte.
Actorul și-a construit o întreagă carieră transformând întâmplările din viața lui reală în producții de comedie. Astfel, comedia „Orășenii/ City Slickers” (1991) a avut la bază o criză de personalitate suferită de actor la vârsta mijlocie, iar în următorul lui film, intitulat „Parental Guidance”, Billy Crystal și Bette Midler vor juca roluri de bunici, inspirate de propriile experiențe cu nepoții lor din viața reală. Starul american lucrează, totodată, la o continuare a peliculei de animație „Compania Monștrilor/ Monsters, Inc.”.
Billy Crystal este celebru pentru comediile în care a jucat, romantice și nu numai, de la „Când Harry a cunoscut-o pe Sally/ When Harry Met Sally” (1989), cu Meg Ryan, la „Un tată în plus/ Father’s Day”, cu Robin Williams, „Viața lui Harry/ Deconstructing Harry”, de Woody Allen, „Uriașul meu/ My Giant”, cu Gheorghe Mureșan, la sfârșitul anilor ’90, până la „Răsfățații Americii/ America’s Sweethearts” (2001), în care a jucat alături de o întreagă suită de vedete, ca John Cusack, Julia Roberts și Catherine Zeta-Jones, și „Nașul stresat/ Analyze That” (2002), cu Robert De Niro, continuarea comediei de succes din 1999 „Cu nașu’ la psihiatru/ Analyze This”.