Bilanț SMURD: 24 de protestatari au primit ajutor medical, opt transportați la spitale în Capitală



Echipajele SMURD au acordat asistență medicală, miercuri, până la ora 15.30, unui număr de 24 protestatari, opt dintre aceștia fiind transportați la diverse spitale din Capitală.
Unele din persoanele duse la spital au leșinat, iar o alta a reclamat o criză de colică biliară.
Un alt protestatar a avut un episod epileptic, iar unul a suferit o entorsă după ce a alunecat pe iarbă în Parcul Izvor.
Pe lângă cele 24 de solicitări de asistență medicală protestatarilor, echipajele SMURD au mai intervenit și în patru cazuri care nu aveau legătură cu desfășurarea acțiunii sindicale.
Un număr de 26 de echipaje SMURD au fost mobilizate pentru protestul de miercuri.
Ulterior, acestea au fost înlocuite cu 26 de echipaje ale Serviciului de Ambulanță București – Ilfov (SABIF), a declarat managerul Serviciului de Ambulanță București – Ilfov, Alis Grasu. Personalul celor 26 de Ambulanțe a fost adus de acasă, din turele libere.
Managerul Serviciului de Ambulanță București – Ilfov, Alis Grasu, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că orașul a fost împărțit în două, grupându-se zonele de nord cu cele de vest și, respectiv cele de sud cu cele de est, astfel încât ambulanțele care înlocuiesc mașinile SMURD să nu întârzie la solicitări din cauza blocajelor din centrul orașului.
SABIF a înregistrat, miercuri, 381 de solicitări, iar în 50 dintre aceste cazuri au intervenit în sistem SMURD, în condițiile în care au înlocuit aceste echipaje.