BIETUL ELIADE

Cu vreo trei decenii în urmă, la IATC București a fost susținută o lucrare de licență cu titlul „Dinamica tensiunii în dramaturgia lui M.R.Iacoban”. Autorul (care avea să ajungă, peste ani, directorul unui important teatru) a solicitat un referat chiar părții analizate – adică, subsemnatului. După citirea tezei mi-am dat seama ce important autor sunt și cu ce vinovată auto-ignorare mi-am tratat propriile scrieri. Felurite grafice și diagrame cu săgeți colorate desemnau edificarea gradată a tensiunii dramatice. Formule etajate exprimau matematic decalajul dintre stări, iar geometria era pusă să explice, prin jocul unghiurilor funcție de volutele acțiunii, mecanismul formării accentelor dramatice în plenaritatea momentelor cheie. Astfel necropsiate, piesele nu mai aveau nici un haz; i-am spus-o franc autorului că habar n-am să fi avut vreodată de această știință (?) a gradării tensiunii cu raportorul și, dacă s-a nimerit să fie bine, a fost o chestie pur intuitivă, total neștiințifică și, la urma urmei, chiar nedemonstrabilă. Teza a fost publicată în presa culturală a vremii și am primit felicitări invidioase de ici, de colo, pentru a fi izbutit să-mi asum atât știința, cât și tehnica ținerii tensiunii conflictuale sub autoritar și lucid control. Aiurea! Vivisecția propusă de teză voia să demonstreze cromatografic că, de pildă, verdele se compune din atâta galben și atâta albastru. Ei, și ce? Când spun „frunză verde” are rost să cuget la detalierea procentuală a contribuției fiecărei nuanțe a spectrului? Cam același sentiment l-am încercat când am cutezat să parcurg un articol dintr-un recent număr al unei reviste culturale moldave, dedicat prozei lui Mircea Eliade. Citez: „Pentru a obține metamorfoza spirituală a lui Allan și a-l asimila complexului sacral inițiatic trebuie, întâi, să se autometamorfozeze componenta Narenda Sen-BROASCĂ: CASA BROAȘTEI devine CASA ORBULUI. Iar orbul (traducere în limbajul ocult: CEL CU VIZIUNE SACRĂ) vede muntele sacru HIMALAYA. Maestru auster, sever-Sen, devine „Spânul” din clasica „poveste” inițiatică a lui Creangă – HARAP ALB: necruțător ca orice Guru-Maestru-Sen, Maestrul în „alungă”- transmută alchimic pe Allan-al-casei în ALLAN-AL-MUNTELUI (deschiderea CASEI TERESTRE spre CASA COSMICĂ – o deschidere absolut dureroasă – deci, conform canoanelor inițierii, ABSOLUT NECESARĂ”). Măi, să fie! Am terminat o facultate de filologie, am predat câteva semestre, în învățământul superior, cursul de Curente filosofice contemporane, dar pas să mă descurc meandrele concrete ale textului! Poate-i pasajul prea codificat. Să luăm, la întâmplare, altul: „Assam marchează un stadiu tranzistoriu: MALARIA (cuptorul athanor al febrei – dar, mai ales, extracția sângelui vital, prin insecte aeriene, și injectarea sângelui sacral – a unui „altceva” sangvin, care tulbură TOTAL Ființa, ducând la TREMURAREA-CUTREMURAREA fizico-psihică – orice tremur-cutremur, știm din Lacul eminescian, care „cutremură” barca charonică – duce la schimbarea / preschimbarea / părăsirea, spre „altceva spiritual”, a treptei anterioare a scării evoluției spirituale) – devine sinonimă cu eterizarea sângelui, cu modificarea sacrală a lichidului sangvin-vital. Avem de a face cu „carantina mistică” dinainte de INTRAREA IN CASA BROAȘTEI (Casa lui Narenda Sen)…” Măi, să fie! Pentru cine scriem? Toate cele 7 pagini ale studiului ce-și propune să analizeze proza lui Eliade „sub condiția mnezicului anamnezicului” așa-s. Drept pentru care sfătuiesc cititorii ce ar dori aceleași deslușiri inițiatice, informații în plus cu privire la știința morții, Thanatos, eros, escatologie ș.a., chiar pe Eliade să-l citească. Este vorba de cartea – de astă dată în limba română – „Arta de a muri” (Editura Eikon, Cluj, 2006).