Ultimul drum

Biciclistă în vârstă de 66 ani, moartă în urma unui accident de circulație

Biciclistă în vârstă de 66 ani, moartă în urma unui accident de circulație. Foto sibiu100.ro
Biciclistă în vârstă de 66 ani, moartă în urma unui accident de circulație. Foto sibiu100.ro

O femeie care mergea pe bicicletă și-a găsit sfârșitul vineri după-amiază, în urma unui accident de circulație. Evenimentul nefericit a avut loc în jurul orei 17.15, pe drumul județean 178, în Volovăț.
Potrivit primelor date ale anchetei, femeia în vârstă de 66 de ani, din Volovăț, mergea pe mijlocul drumului și nu era echipată corespunzător pentru circulația pe timp de noapte. La un moment dat, pe drum a trecut un autoturism marca Mercedes Benz condus de un bărbat de 45 de ani, din Rădăuți. Biciclista a fost acroșată și în cădere a suferit leziuni la cap. A fost preluată de un echipaj medical și transportată la Spitalul Municipal Rădăuți, dar eforturile de a-i salva viața s-au dovedit inutile.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest și s-a constatat că nu consumase băuturi alcoolice. Chiar și așa i-au fost prelevate probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. Polițiștii trebuie să stabilească acum cine se face vinovat de acest accident mortal.

Recomandări

Închisoare cu suspendare în urma unui groaznic accident după ce un autoturism s-a oprit pe linie, în fața unui marfar

Cumplit accident de circulație după ce șoferul unui microbuz a lovit un autoturism pe care l-a aruncat în fața unui tir