Proiect

Bibliotecă virtuală la Colegiul Tehnic „Samuil Isopescul”

Elevii, dar și profesorii de la Colegiul Tehnic „Samuil Isopescul” din Suceava vor beneficia de o bibliotecă virtuală care va oferi celor interesați accesul facil la lecturarea unor cărți, atât de literatură, cât și de specialitate.
Biblioteca virtuală va fi creată în cadrul unui proiect european, câștigat de către Colegiul „Samuil Isopescul” și care se va derula, pe o perioadă de doi ani, în parteneriat cu alte instituții de învățământ din Italia și Germania, precum și cu o bibliotecă din Germania.
„Consider că biblioteca reprezintă cartea de vizită a unei școli. Vom face o bibliotecă virtuală și astfel poate elevii vor fi interesați să deschidă o carte prin intermediul internetului, că de la bibliotecă nu prea vin să împrumute”, a declarat Michaella Melinte, directorul Colegiului Tehnic „Samuil Isopescul”.
În cadrul aceluiași proiect, cadrele didactice implicate vor elabora un manual de programă didactică și predarea acesteia, manual pe care îl vor prezenta în școli.
Pe perioada celor doi ani de derulare a proiectului, cadrele didactice implicate vor participa la șase întâlniri comune. Prima a avut loc zilele acestea la Suceava, unde au fost prezenți profesorii din Italia și din Germania, cadre didactice cu o experiență de aproximativ 30 de ani la catedră.
„Ideea proiectului este de a gândi cum predăm, cum îi învățăm pe elevi și cum răspundem provocărilor. Încercăm să ne gândim la întreaga personalitate a unui elev și să-i facem capabili să învețe singuri și pe viitor”, a declarat Bettina Twrsnick, directorul bibliotecii din Wetzlar, Germania.
Valoarea proiectului european este de 20 de mii de euro.

Recomandări

„Mica Unire”, celebrată cu emoție și tradiție la Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mare” din Cajvana

„Mica Unire”, celebrată cu emoție și tradiție la Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mare” din Cajvana
„Mica Unire”, celebrată cu emoție și tradiție la Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mare” din Cajvana

Ziua Unirii Principatelor Române, celebrată de elevi și profesori ai Colegiului „E. Hurmuzachi” Rădăuți

„Unire-n cuget și-n simțiri”, activitate dedicată Unirii Principatelor Române, la Muzeul de Istorie

„Unire-n cuget și-n simțiri”, activitate dedicată Unirii Principatelor Române, la Muzeul de Istorie
„Unire-n cuget și-n simțiri”, activitate dedicată Unirii Principatelor Române, la Muzeul de Istorie

Specialiștii în educație discută soluții pentru integrarea elevilor cu cerințe speciale în școala de masă