Silvio Berlusconi s-a declarat „mândru”, ieri, de modul în care a acționat pe parcursul crizei economice și a afirmat că vrea „să reia drumul Guvernului”, într-o scrisoare trimisă unui partid de dreapta la o zi de la demisia lui din funcția de președinte al Consiliului italian.
„Sunt mândru de ceea ce am reușit să facem în decursul a trei ani și jumătate, marcați de o criză internațională fără precedent în istorie”, afirmă el într-o scrisoare adresată secretarului național al Dreptei, un mic partid care în prezent s-a reunit în congres la Torino (nord).
„Împărtășesc convingerile voastre și sper că vom relua împreună drumul Guvernului”, adaugă el.