Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare a revizuit în scădere estimările privind creșterea economică în Europa de Est pentru anul 2008 de la 6,1% în intervalul 5-5,5%, sub impactul crizei creditelor, care ar putea cauza atacuri speculative pe piețele mai multor țări, inclusiv în România.
„Regiunea noastră se descurcă destul de bine, dar se va resimți un impact asupra creșterii economice. Ne-am revizuit în scădere estimările”, a declarat, într-o conferință de presă, Erik Berglof, economist șef la BERD, transmite Reuters.
El a adăugat că, în anul 2007, creșterea economică în regiune s-a plasat în jurul nivelului de 7%.
Țările cu deficite ridicate de cont curent, care înregistrează, în același timp, un ritm accelerat de creștere a creditării, sunt vulnerabile la atacuri speculative, a spus Berglof.
„Există un impact imediat din partea crizei pe piața globală a creditelor, sub forma atacurilor speculative”, a afirmat economistul BERD, adăugând că astfel de riscuri au dispărut în cazul statelor baltice, concentrându-se în Bulgaria, România și Serbia.
Pe de altă parte, Alexander Lehmann, senior economist la BERD, a declarat, la aceeași conferință de presă, că opțiunile de refinanțare pentru băncile din regiune vor fi limitate în acest an. În orice caz, există puține motive care să alimenteze temerile privind o potențială expunere a băncilor din regiune la criza creditelor ipotecare cu grad ridicat de risc.