Berceanu:Guvernul mai are circa 100 de milioane euro datorii la Bechtel, banii se achită în ianuarie



Guvernul României mai are o datorie de circa 100 de milioane de euro către constructorul Autostrăzii Transilvania, compania americană Bechtel, sumele restante urmând să fie achitate în luna ianuarie 2010, a declarat, marți, ministrul interimar al Transporturilor Radu Berceanu.
Berceanu a declarat, după inaugurarea primului tronson al Autostrăzii Transilvania, că sumele neachitate includ facturile pentru lucrările executate în ultimele luni și pentru cele de finalizare a tronsonului, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Sunt niște facturi de circa 100 de milioane de euro, poate undeva peste. Am primit o datorie foarte mare de anul trecut. Factura din noiembrie se plătește în decembrie, iar cea din decembrie în ianuarie. În ianuarie vom plăti datoria”, a spus Berceanu, care a recunoscut că autoritățile române nu s-au ținut de cuvânt „chiar la timp”, dar au prins din urmă termene de efectuare a plăților.
Berceanu a precizat că, în ceea ce privește tronsonul 2B al Autostrăzii Transilvania, acolo mai urmează să fie instalate telefoane de urgență și panouri „anti-orbire”.
Radu Berceanu a menționat că, anul viitor, vor trebui continuate lucrările la Autostrada Transilvania care să lege tronsonul 3C din județul Bihor de nodul rutier din Gilău, județul Cluj, și lucrările spre Târgu Mureș, pentru a putea lega, ulterior, orașul Târgu Mureș de granița cu Ungaria.
„Va trebui să unificăm tronsoanele pentru ca, până în 2012, să existe autostradă de la Târgu Mureș la graniță. Discuțiile cu Bechtel merg pentru a găsi o soluție comună pentru a putea finanța altfel decât de la bugetul de stat porțiunea Brașov-Târgu Mureș. Să vină cu o formulă de credit-furnizor, de concesiune și să reluăm discuțiile în ianuarie”, a spus Berceanu.
Costul mediu pe kilometru al Autostrăzii Transilvania este de 11 milioane de euro.
Berceanu a precizat că va fi aplicată o taxă pe Autostrada Transilvania, dar numai după ce aceasta va fi finalizată în întregime, de la Brașov la Borș.
Ministrul a subliniat că, anul viitor, pe Autostrada Transilvania pot să fie finalizați 48 de kilometri, „12 de la Câmpia-Turzii la Turda, iar 36 de kilometri pe tronsonul 3C”.
„De asemenea, mai pot fi gata aproape 60 de kilometri ai Autostrăzii București – Ploiești precum și centura Sibiului. În decembrie 2009, cel puțin aceste obiective ar trebui finalizate. În anul 2011 ar putea fi gata alți 180 de kilometri de autostrăzi, dar cu două condiții, banii și implicarea, dorința de a dirija cât mai corect aceste lucrări”, a subliniat Berceanu.
Traficul rutier pe Autostrada Transilvania va fi supravegheat de zece lucrători de la Poliția Rutieră, iar pentru respectarea limitei legale de viteză sunt prevăzute două aparate radar.
Premierul interimar Emil Boc a inaugurat, marți, primii 42 de kilometri ai Autostrăzii Transilvania, tronsonul 2B Turda-Gilău, acesta tăind panglica împreună cu ministrul interimar al Transporturilor, Radu Berceanu, și reprezentanți ai conducerii companiei Bechtel, constructorul autostrăzii.
Ulterior, Emil Boc s-a urcat la volanul unei Dacii Logan pentru a testa șoseaua. În aceeași mașină s-a urcat și ministrul Radu Berceanu.
Autostrada se va numi A3 și pe ea se va putea circula cu 130 de kilometri pe oră.
Înainte ca Boc și Berceanu să ajungă la inaugurarea autostrăzii, la Turda s-a aflat și Ioan Rus, care a sosit la inaugurarea tronsonului de autostradă însoțit de liderii PSD Cluj și a spus că invitația la eveniment a venit din partea Direcției Regionale de Drumuri și Poduri din Cluj.
Fostul ministru de Interne Ioan Rus a declarat că proiectul Autostrăzii Transilvania aparține „în exclusivitate” Gurvernului Adrian Năstase, printre promotorii inițiativei numărându-se și foștii miniștri din Cluj.
Proiectul de construcție a autostrăzii Transilvania, pe traseul Brașov – Borș, a început în 2004, în baza unui contract cu o valoare de 2,2 miliarde de euro acordat Bechtel. Lucrările au fost întrerupte la jumătatea anului 2005, când autoritățile au început reanalizarea contractelor încheiate de guvernarea precedentă. Ca urmare a sistării lucrărilor, termenul de finalizare a autostrăzii, stabilit inițial pentru anul 2012, a fost prelungit cu un an.
Potrivit unui protocol încheiat în februarie între Ministerul Transporturilor și Bechtel, compania americană s-a angajat să finalizeze în acest an 42 de kilometri din tronsonul Turda – Gilău și viaductul de pe tronsonul Suplacu de Barcău – Borș.