Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, avertizează firmele care lucrează la construcția și modernizarea drumurilor că va rezilia contractele, în cazul în care companiile respective nu-și onorează angajamentele.
Berceanu a declarat, ieri, la Suceava că multe firme din acest domeniu au o practică, deja, în a merge la licitații cu prețuri foarte mici, care nu acoperă nici măcar costul materialelor, pentru ca apoi, la presiunea publică, să ceară majorări de preț pentru a-și îndeplini obligațiile asumate prin contract. Ministrul a afirmat că această practică trebuie să înceteze și că va lua toate măsurile în acest sens.
„Firmele care cred că pe aici pot să facă orice, în momentul în care nu se țin de treabă, pierd lucrarea și nu numai lucrarea respectivă, ci și încrederea unui beneficiar foarte mare, care este Ministerul Transporturilor, că pot să mai lucreze prin alte părți. Până nu vom face așa ceva, nu se va îndrepta situația. S-a creat un fel de legendă, că în România te duci, ai trei inși și patru laptopuri și după ce iei lucrările le dai la firme mai mici, tu îți iei tot profitul și ăia muncesc. Cred că această chestiune trebuie să înceteze. Reziliez contracte și voi mai rezilia”, a afirmat ministrul Transporturilor.
Acesta și-a exprimat regretul că nu a reușit să modifice legislația în așa fel încât firmele care oferă prețul cel mai mare și prețul cel mai mic să fie eliminate din start și să fie analizate ofertele celelalte.
Radu Berceanu a explicat cum cei care câștigă licitații la prețuri mici „stau și așteaptă ca să li se facă măriri de prețuri”.
„Lumea ne înjură pe noi, că nu se lucrează și ei știu că la un moment dat, datorită presiunii, noi o să cedăm și o să mărim prețurile la valori la care pot să facă drumul ăla. Eu sunt dispus ca, în loc să cedez la presiune și să măresc prețurile, să reziliez contractele. Cum nu se apucă imediat de treabă foarte tare – și nu se apucă pentru că știu că trebuie să aducă bani de acasă, la prețul la care au licitat – trebuie să înțeleagă toată lumea că reziliem”, a amenințat ministrul.
Greșelile de proiectare, apreciate ca erori umane
Radu Berceanu și-a început vizita la șoseaua de centură a municipiului Suceava, apoi a mers pe DN 17, la Păltinoasa și la Gura Humorului, unde a aflat de la constructor, SC COLAS, prin Ștefan Hanganu, că soluția aleasă pentru reabilitarea podului de la Gura Humorului este una „nefericită, dar fortuită”, iar la podul nou de la Frasin ar fi mai bună o altă soluție decât cea proiectată pentru hidroizolație, dar aceasta este cu 80 la sută mai scumpă.
„Cea mai bună soluție, ca durată de execuție, și mai ieftină a fost un pod nou, grinzile sunt montate, se execută și rampele. Ar fi frumos să-l terminăm până la sfârșitul anului, dar mai e o mică problemă pentru asta: ne prinde perioada rece și trebuie să modificăm soluția de hidroizolație, mai rapidă, dar mai scumpă cu 80 la sută decât baza, dar merită”, a spus directorul firmei COLAS.
Ministrul i-a cerut să-i facă o propunere scrisă pe această temă și, de asemenea, să respecte termenul de 30 iunie pentru finalizarea lucrărilor de modernizare pe tronsonul pe care l-au câștigat pe DN 17.
Întrebat de ce nu sunt corectate la începutul lucrărilor greșelile de proiectare pe care le-a remarcat și el, ministrul ne-a răspuns: „Autoritățile locale au cerut să adăugăm niște lucruri, pe care le vom adăuga pe parcurs. Nu e o greșeală tehnică sau un proiect în neregulă, ci adăugăm niște lucruri. Unele proiecte poate au câte o greșeală, și noi mai avem greșeli, că suntem supuși greșelii”.
Ministrul Transporturilor propune desființarea căii ferate din Rădăuți
De la Humor, delegația oficială a mers la podul de la Marginea, unde localnicii au solicitat completarea lucrărilor cu îndiguiri de maluri și un canal, altfel „podul va rămâne doar un monument și la prima viitură mai serioasă vor fi din nou probleme”, iar de aici a plecat la Rădăuți.
Primarul Aurel Olărean i-a prezentat proiectul rutei ocolitoare și a solicitat finanțare pentru execuția lucrărilor. După ce s-a uitat pe hartă, Radu Berceanu s-a interesat de calea ferată care taie în două orașul Rădăuți și le-a propus autorităților locale și județene s-o desființeze, pentru a lărgi drumul paralel cu ruta feroviară.
„O să ne mai uităm o dată la traficul de călători, pentru că am senzația că această cale ferată, după cât este de ruginită, este foarte puțin utilizată, să vedem despre ce e vorba, pentru că n-are rost să ținem niște lucruri așa. Eventual să vedem poate o facem o chestie turistică, ne mai gândim. E păcat să rămână în centrul orașului”, a arătat ministrul.
Luat prin surprindere și încercând să salveze principala cale de transport a mărfurilor pentru firmele din zona Rădăuți, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a prins din zbor varianta pentru turism și a spus că este o soluție bună, „poate merge până la Putna, e un traseu superb de aici, din Rădăuți, și avem și la Moldovița”.
Flutur, desemnat de Berceanu „diriginte de șantier” pe DN 17 și centură
„Nu am neapărat acum o idee precisă, dar nu trebuie lăsată așa, că nici nu se folosește, nici nu se întreține. Mai repede dublați drumul, că e vorba și de terenul de dedesubt. Trebuie avută în perspectivă o anumită idee. O să trimitem niște proiectanți aici, să vină de la CFR, să vadă exact ce legături sunt. Sunt în zonă case vechi și foarte frumoase, care dacă mai circulă trenul și camioane grele se distrug. Să mergem pe ideea ca la primăvară să dăm drumul la proiectele astea”, a afirmat Berceanu, care a promis că va găsi și soluții de finanțare a șoselei de centură a Rădăuțiului și a celei din Fălticeni.
În cadrul unei conferințe de presă ad-hoc, ministrul Transporturilor a mai declarat că, până în 2012, la minister va fi finalizată documentația pentru „Autostrada Nordului”, de la Iași la Târgu Mureș, cu finanțare de la Uniunea Europeană și co-finanțare guvernamentală, drum care ar lega toată partea de Nord a țării de autostrada Transilvaniei și, cu o bretea, pe culoarul 4 să se poată ajunge în Vestul Europei pe autostradă.
La finalul vizitei de aproape trei ore efectuate la Suceava, Radu Berceanu a afirmat că este mulțumit că se lucrează foarte mult la infrastructura de transport și, mai în glumă, mai în serios, a spus că îl desemnează pe Gheorghe Flutur „diriginte de șantier voluntar”, pentru a monitoriza respectarea calendarului lucrărilor pe DN 17 și pe șoseaua de centură a Sucevei.
Pe parcursul vizitei, ministrul Transporturilor a fost însoțit de președintele CJ, Gheorghe Flutur, de primarul Ion Lungu, de deputatul PD-L de Suceava Ioan Bălan, de vicepreședintele CJ Daniel Cadariu și de șeful cancelariei lui Gheorghe Flutur, Niculai Barbă, precum și de specialiști drumari din cadrul CJ și de la Compania Națională de Drumuri.
Avertisment
Berceanu amenință constructorii că-i lasă pe drumuri, dacă nu respectă contractele






