Comportament neadecvat

Benonie Contaș, garantul neregulilor și presiunilor la Finanțe

Numărul abuzurilor comise de directorul executiv adjunct al Direcției Generale a Finanțelor Publice Suceava, Benonie Contaș, este într-o continuă creștere.
Toate aceste aspecte au fost constatate de Corpul de Control al Agenției Naționale pentru Administrare Fiscală (ANAF), care a și cerut ca Benonie Contaș să fie trimis în fața Comisiei de Disciplină cu propunere de sancționare.
Acestea sunt doar abaterile disciplinare ale directorului executiv adjunct de la Finanțe, pentru că același organism de control al ANAF a stabilit că în cazul rambursărilor de TVA către SC Bucovina Ecotermgaz SA Suceava se pot reține și aspecte care trec pragul legal, fiind posibilă producerea unei infracțiuni.
Primul caz de presiune
În raportul întocmit de Corpul de Control al ANAF, Benonie Contaș este acuzat de mai multe abateri. În trei cazuri este vorba de presiuni exercitate asupra subordonaților pentru a soluționa anumite acte așa cum își dorea directorul executiv adjunct al DGFP Suceava.
Primul caz a fost prezentat și în numărul de ieri al cotidianului nostru și se referă la presiunile exercitate asupra șefei Serviciului Activitatea de Control Fiscal, Ana Galanton, pentru a o determina să avizeze favorabil rambursarea de TVA către SC Bucovina Ecotermgaz SA Suceava.
Ca urmarea a acestor constatări, s-a propus sancționarea disciplinară a lui Benonie Contaș, deoarece „atitudinea sa atât față de echipa de audit, cât și față de funcționarii subordonați direct a încălcat grav principiile care guvernează conduita profesională a funcționarilor publici”.
Al doilea caz de presiune
Al doilea caz de presiune care i se impută directorului executiv adjunct al DGFP Suceava privește rezolvarea unei contestații depuse de reprezentanții SC Tehnique Est SRL.
Corpul de Control al ANAF a constatat că Benonie Contaș a fost de acord să-și schimbe părerea despre o anumită situație, fără să verifice în prealabil dacă s-a comis o eroare, mergând doar pe buna credință a agentului economic.
„Deși inițial a aprobat raportul de inspecție fiscală, ulterior și-a însușit explicațiile agentului economic, fără o verificare prealabilă și a sugerat o soluție contrară constatărilor din raportul de inspecție fiscală și din referatul de analiză a contestației întocmite de echipa de control. În aceste condiții, solicitarea d-lui Contaș Benonie, ca d-na Galanton Ana să nu avizeze constatările funcționarului, care a analizat contestația, precum și insistențele de a se menționa în mod expres, contrar constatărilor, că agentul economic are dreptate, conduce la favorizarea agentului economic”, se arată în raportul ANAF.
În concluzie, echipa de control a remarcat că directorul executiv adjunct al DGFP Suceava putea uza de instrumentele legale pentru a-și susține punctul de vedere. Și acest caz de presiune se confirmă, iar Benonie Contaș este trimis din nou în fața Comisiei de Disciplină cu propunere de sancționare.
Al treilea caz de presiune
În ianuarie 2007, reprezentanții SC Izabela Cristina SRL Gura Humorului au depus decontul de TVA pentru luna decembrie 2006 și au solicitat rambursarea sumei de 6.388 de lei, ca urmare a achiziției în regim de leasing a unui autoturism.
Angajații de la Activitatea de Control Fiscal Suceava au dat undă verde acestei rambursări, numai că până pe 17 mai 2007 societatea nu primise nici un leu din suma solicitată, deși legalitatea returnării TVA-ului fusese parafată.
În consecință, administratorii SC Izabela Cristina SRL Gura Humorului au anunțat că pentru întârzierile de rigoare vor solicita majorări și, în paralel, vor înainta plângere penală împotriva persoanelor vinovate.
Din raportul întocmit în iunie 2006 de compartimentul de Audit al DGFP Suceava rezultă că termenul de soluționare a fost depășit deoarece timp de 90 de zile Benonie Contaș nu a emis nici o dispoziție prin care să indice refacerea actului de verificare, dar a solicitat verbal respingerea rambursării de TVA cerută de firma din Gura Humorului.
Contaș s-a justificat prin faptul că nu a primit în termenul legal, încercând să scape de răspundere.
Concluzia a fost aceea că directorul executiv adjunct al DGFP Suceava a comis o altă abatere disciplinară. În afara faptului că trebuie sancționat, împotriva lui Contaș s-a stabilit, în acest caz, că trebuie să răspundă material și în situația în care SC Izabela Cristina SRL Gura Humorului va câștiga în instanță dreptul de a primi majorări de întârziere pentru suma nerambursată în termenul legal.
Vasile Râmbu, propus pentru Comisia de Disciplină
Benonie Contaș nu este singura persoană care urma să ajungă în fața Comisiei de Disciplină a ANAF. Aceeași propunere a fost formulată de Corpul de Control al ANAF și în cazul lui Vasile Râmbu, celălalt director executiv adjunct al DGFP Suceava. Acesta a fost găsit răspunzător pentru faptul că a semnat un act de rambursare a TVA către SC Bucovina Ecotermgaz SA Suceava, deși conform atribuțiilor de serviciu nu avea responsabilități pe acea linie.

Recomandări

IPS Calinic i-a transmis primarului Bogdan Loghin că „Biserica nu răspunde la presiuni, fie ele și voalate, și nu se lasă implicată într-un registru al avertismentelor, rămânând statornică în adevăr”

„În cercetare, motivația vine din recunoaștere, din dialog, din convingerea că munca și efortul tău au impact”

La opt adrese din Suceava, Fălticeni și Șcheia figurează 162 de firme cu datorii de 60,5 milioane de lei la bugetul de stat

“PNRR:Fonduri pentru Romania modernă și reformată” SC CAR CONSULTING SRL anunță începerea proiectului finanțat din fonduri PNRR “Achiziționare de echipamente și tehnică digitală la SC CAR CONSULTING SRL”