Fostul antrenor al lotului olimpic feminin de gimnastică al României, Octavian Belu, care a preluat, joi, funcția de președinte al Agenției Naționale pentru Sport, consideră că sportul românesc merită „o înaintare în grad de la agenție la minister”, ceea ce ar facilita accesul „la masa Guvernului”. „Un minister al sportului poate este prea mult, dar poți să coagulezi cu tineretul, turismul sau educația. Am avut discuții pozitive pe această temă la nivelul Guvernului. Nu depinde de noi, ci de foarte mulți factori care duc la structurarea ministerelor din Guvern, cerințe europene, număr, importanță”, a declarat Belu, în cadrul unei conferințe de presă. Întrebat de ce este nevoie de un minister în care să fie inclus și sportul, Belu a răspuns: „Este nevoie de un minister pentru a avea acces direct la masa Guvernului, de a prezenta direct proiectele, nu prin intermediari. ANS este deja organizată ca un minister. Este și o problemă de prestigiu, pentru că atunci când ești într-un context internațional, altfel vorbești când reprezinți un minister. Nu țin neapărat să avem un minister, dar cred că sportul românesc a funcționat bine având un minister”. Președintele ANS a adăugat însă că schimbarea formei de organizare nu ar trebui să afecteze pregătirea sportivilor pentru JO-2008. „Eu zic că în acest an preolimpic nu este bine să umblăm în mod esențial la forma de organizare a acestei structuri. Pe o scară a valorilor, cea mai simplă ar fi această ridicare în grad la nivel de minister. O altă organizare a acestei structuri nu ar face decât să bulverseze activitatea și să afecteze și mai mult participarea la JO de la Beijing”, a spus Octavian Belu.
– Belu a negat existența unui conflict între el și Țiriac
Octavian Belu a afirmat că își propune să stea cât mai puțin în birou. Noul președinte al ANS a amintit, printre prioritățile sale, „asigurarea condițiilor pentru o pregătire pe măsură a JO-2008, preocuparea pentru ca sportul românesc să nu mai intre în situații de criză, precum și preocuparea pentru foștii sportivi și antrenori” și a adăugat că vrea să aibă „o relație constructivă cu Comitetul Olimpic și Sportiv Român”. Belu a spus că are încredere în actuala echipă de la ANS. „Nu cred că echipa trebuie schimbată pentru că așa este la modă. Am încredere în acest colectiv, pentru că sunt oameni cu experiență”, a afirmat președintele ANS. Întrebat dacă există un conflict între el și Ion Țiriac, Octavian Belu a răspuns: „Dacă ar exista, ar trebui să știu și eu. Am discutat chiar ieri cu domnul Țiriac și nu părea supărat. Voi cere sfatul oricui poate ajuta sportul românesc, iar Țiriac este o sursă incontestabilă de informații. Nu există niciun conflict între mine și Ion Țiriac”.





