BEJ Cluj a cerut Poliției stoparea distribuirii fluturașilor „denigratori” la adresa lui Geoană



Biroul Electoral Județean (BEJ) Cluj a cerut, duminică, Poliției să ia măsuri pentru stoparea distribuirii și lipirii de materiale electorale „denigratoare” la adresa candidatului PSD, după o sesizare depusă în acest sens de formațiune, iar Poliția susține că afișele au fost lipite în 3 decembrie.
Președintele BEJ Cluj, judecătorul Emil Belean, a declarat, duminică, presei, că instituția a cerut Poliției din Cluj-Napoca „stoparea difuzării acelor fluturași”, după ce PSD Cluj a reclamat că „reprezentanți ai PDL” au împărțit și lipit, în complexul studențesc Hasdeu din Cluj-Napoca, fluturași „denigratori” la adresa lui Mircea Geoană.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Poliției Cluj a declarat, la rândul său, corespondentului MEDIAFAX că lucrători din cadrul Poliției Cluj-Napoca -Biroul pentru Centrul Universitar s-au deplasat la fața locului pentru verificări, stabilind faptul că materialele de propagandă la care se face referire au fost lipite în 3 decembrie.
„În continuare, polițiștii efectuează cercetări pentru identificarea persoanelor care au lipit materialele și stabilirea tuturor împrejurărilor. De asemenea, aceștia au pus în vedere administrației căminelor studențești îndepărtarea imediată a materialelor afișate”, a spus Pop.
Totodată, BEJ Cluj a cerut Poliției stoparea „fenomenului de îndemn la vot” în apropierea unor secții de votare, după ce PDL Cluj a susținut că în preajma a două secții de votare din municipiul Cluj-Napoca există „activiști ai PSD” care îndeamnă oamenii să voteze cu Mircea Geoană.
În ceea ce privește sesizarea PSD Cluj legată de Secția de votare specială nr. 160 S, conform căreia președinte acesteia nu ar fi permis fotocopierea datelor personale înscrise în tabelele electorale, președintele BEJ Cluj a afirmat că „nu a fost permisă fotopierea datelor de către o persoană din afara secției de votare”.
„S-a luat legătura cu președintele Secției de votare nr. 160 S care ne-a comunicat că nu a fost permisă fotocopierea datelor de către o persoană din afara secției de votare”, a spus Emil Belean.