Mijlocașul englez David Beckham a declarat, joi, că are o „dorință nebună de a juca”, după ce nu a mai fost folosit la Real Madrid în urma anunțului privind plecarea, la finalul sezonului, la echipa americană Los Angeles Galaxy, informează AFP, citând cotidianul Marca. „Suport cu greu această situație. Mi-ar plăcea să ajut echipa. Am o dorință nebună de a juca din nou”, a declarat mijlocașul englez pentru Marca, în contextul în care el nu a mai evoluat la Real de la 7 ianuarie. Coechipierii lui Beckham, și în mod special mijlocașul Guti, au solicitat conducerii clubului să revină asupra deciziei de a nu-l folosi. „Toți jucătorii de la Real vor ca el să joace din nou”, a anunțat cotidianul AS, miercuri, subliniind că Beckham, în vârstă de 31 de ani, aflat sub contract până în 30 iunie, costă foarte scump clubul spaniol (57.000 de euro pe zi). „Nu știu ce se va întâmpla, dar trebuie să continui să mă antrenez. Vreau să plec de aici în termeni buni”, a afirmat, joi, Beckham. Fostul antrenor al echipei Real Madrid, Vicente del Bosque, a apreciat în această săptămână drept „inoportună” nefolosirea lui Beckham, apreciind că acest lucru favorizează „criza actuală” la clubul madrilen. Tehnicianul Fabio Capello a lăsat să se înțeleagă că ar putea reveni asupra deciziei în cazul lui Beckham, dar a reafirmat că „rezultatele nu au fost bune” de la sosirea englezului la Real Madrid în 2003.

