Becali

Liniștiți-vă, lui Becali n-o să i se întâmple nimic. Chiar dacă legea îl incriminează cât se poate de clar – ori, poate, tocmai de aceea. Să vedem încă odată ce spune legiuitorul. Art. 254 C.P.: „Fapta funcționarului care, direct sau indirect, pretinde ori primește bani sau alt foloase ce nu i se cuvin, ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu…”
Quasi-flagrantul de la Cluj e limpede ca lumina zilei, mobilul, la vedere, golănia, cât Ceahlăul, lipsește doar – și aici e aici! – funcționarul. Fiindcă litera legii spune clar: „fapta funcționarului”. Statutul de profesioniști nu le conferă jucătorilor și calitatea de funcționari. Tea Sponte, vicepreședinte la „Steaua” ar fi, dar el dădea, nu lua. Și Anton Doboș, mahăr la „U” Cluj, ar avea calitatea de funcționar, numai că (zice el), nici nu lua, nici dădea. El numai stătea. De șase? Toată desfășurarea de forțe a DNA-ului se poticnește de-un ciot: substantivul „funcționar”. O să vedeți câtă cerneală va curge pe tema „căutați funcționarul!” De altfel, nu prea înțeleg de ce-și auto-limitează astfel legea câmpul de acțiune, doar mită poate lua (da, promite) și electricianul, și popa și avocatul și (mai ales) politicianul. Care nu-s funcționari. Rămân infailibili?… Dacă aranjamentul ținea și „Steaua” ajungea campioană, ce-ar fi trâmbițat Becali? Fiți siguri că trecea succesul în contul ajutorului preferențial primit de la bunul Dumnezeu, așa că bietul cetățean plătitor de bilet la stadion nu mai știe ce să creadă: cine câștigă meciurile „Stelei”, Mântuitorul în persoană, ori geanta de bani trimisă pe șest la crâșme conspirative? A amesteca numele Domnului în târâșenii fotbalistice, mai întâi că-i prostie demnă de mintea lui Petrache Lupu, dar e și mârlănie pură, flagrantă lipsă de respect față de duhul celui de sus, imposibil și imoral de amestecat în furnicarul dubios din careul de șaișpe. Nu știu zău cum va mai îndrăzni Becali, după episodul de la Cluj, să și-l mai treacă pe Dumnezeu în tabăra propriilor aliați deși, la câtă minte și obraz are, orice este posibil.
Constat că nația și-a creat un oarecare reflex de teamă, devenind retractilă ori de câte ori intră în scenă Becali, fiindcă orice om de bun simț refuză instinctiv perspectiva de a fi stuchit aiurea, cu invective tâmpe, de un astfel de bădăran incult ca o ciubotă. După cum ați văzut în presă, toți cei ce instrumentează cazul mitei de la Cluj sunt mai întâi… comuniști, apoi… unguri și, în fine…. gunoaie. Obsesia asta terifiantă cu „comuniștii” nu-i doar suferință becaliană, ci o întâlnești și la case mai mari, uneori când te aștepți mai puțin.
Reproduceam, în tableta trecută, un e-mail primit din Israel, în care Flory, o fostă prietenă a lui Cezar Ivănescu descria avatarurile nopții în care a urmărit, cu telefonul la ureche, agonia poetului. N-am reprodus, dintr-o anume jenă, finalul epistolei. O fac acum: „Oameni buni, treziți-vă la realitate, ieșiți în stradă, manifestați contra celor care omoară oameni, activiștii, uteciștii, peceriștii, securiștii.” Va să zică, pe Cezar l-au ucis „activiștii, uteciștii, peceriștii, securiștii”! Biata fată, ce zăpăceală e în capul ei! Dar să revenim la oile și oierii noștri. Pentru Becali, procurorii ce-i cercetează cazul sunt, indubitabil, definitiv și cât se poate de evident… gunoaie. Mă-ntreb cât o să mai răbdăm injuriile de mahala și de bordel care se bat la gura oierului penal și cât o să-i mai suportăm aroganța de neam prost călare pe sacul cu bani? Era cât pe ce s-ajungă deputat european – ce rușine pentru obrazul oricărui român! Ba – nici nu pot scrie! – s-a vrut și președintele României! E-n stare să recidiveze, datorită lumpen-electoratului, și fiindcă nu realizează marea incompatibilitate dintre Biblie și darea de mită, între cele zece porunci și minciuna dospită ca azima sub aurăriile „palatului” din Aleea Alexandru. „Trebuie să ai, totuși, ceva inteligență ca să te doară că n-ai destulă” – spunea Andre Gide.
Ferice de Gigi: nu-l doare nimic.