Becali contra Hagi

Poate ați văzut, la Animal Planet, secvența înfățișând lupta (și victoria) unor mărunte păsărele cu ditamai corbul. Mai mici decât vrăbiuțele, păsăruicile au învins umflatul corvus corax (ce părea că le amenință puii)… găinățindu-l până ce i-au năclăit aripile… de nu mai putea să zboare! O reeditare a episodului cu David și Goliath, translat în lumea zburătoarelor – numai că arma n-a mai fost piatra din praștie, ci găinațul catapultat vitejește, la fix. Puturoasă victorie – s-ar zice – dar, la urma urmei, fiecare luptă cum poate și cu ce poate, fiindcă scopul scuză mijloacele. Înfruntarea păsărească mi-am amintit-o văzând (la „Nașul”) emisiunea în care Becali l-a găinățat zdravăn pe „regele” Hagi. A fost, cred, cea mai scârboasă porno-delațiune găzduită vreodată pe sticla ecranelor TV, complet ne-cavalerească și ne-bărbătească, frizând inconștiența și demonstrând (dacă mai era nevoie) că banii clădăriți stivă pot duce la completa pierdere a uzului rațiunii. Diferența de calibru dintre combatanți era aidoma aceleia din filmulețul transmis la Animal Planet: vrăbiuța contra ditamai corvideea! Fiindcă statura lui Hagi s-a constituit prin trudnică adiționare de prestații fotbalistice sclipitoare, domeniu în care Becali e-un amărât de nimeni. Între cei doi machidoni, distanța este cosmică: unul este creator de autentică valoare adăugată în fotbal, celălalt, un profitor ordinar, care s-a priceput doar să schimbe bișnița în bussines. Nu înseamnă că am crezut vreodată în virtuțile de antrenor ale „regelui”. Dimpotrivă: chiar în spațiul acestei rubrici am pronosticat că nu-l prinde iarna cu scurteică inscripționată „Steaua”, fiindcă urma să acționeze implacabil Principiul lui Peter – descalificarea prin promovare. Nu l-am cunoscut personal (când am încheiat capitolul transmisiilor sportive ale meciurilor Naționalei, Hagi nici nu se născuse), dar aparițiile lui la TV și declarațiile de presă au fost suficiente pentru a revela o inteligență (unii vorbesc chiar de geniu!) capabilă să se exprime în covârșitoare măsură doar prin două instrumente: gheata și mingea. Era de-ajuns. Acolo, în postata lui, adică, pe gazon, a fost realmente strălucitor; nimeni și nimic nu-l poate desproprietări de glorie. Becali își dă prea bine seama că n-are șanse să-și conteste finul în perimetrul fotbalului, și atunci recurge la o dezgustătoare porcăială, orientându-și atacurile către o zonă ocolită, de regulă, și de cei mai înrăiți polemiști: viața intimă. Rezultă portretul unui neajutorat („Când a venit la București nici nu știa să meargă pe stradă!”), ciucă a bătăilor de joc, incapabil să se descurce până la capăt în relațiile cu femeile. Aici începând rolul de tutore-codoș al lui Becali, care nu se sfiește să enumere pseudo-cuceririle astfel arvunite (nu nominal, dar cu referiri transparente), indicând chiar și sumele puse la bătaie pentru confortul sexual al lui Hagi. Se pare că 2000 erau de ajuns pentru a aduce la obedientă orizontală vedete din lumea televiziunii, a teatrului, baletului ș.a.m.d. Dac-așa a fost, e jalnic pentru ambele sexe. Mă-ntreb, însă, cum împacă marele creștin Becali, vajnic „soldat al crucii”, preacurvia ce-o regiza (și, după cum recunoaște, o practica) cu interdicția din poruncile divine? Ca să nu mai vorbim despre tonalitatea concupiscent-golănească a spovedaniei TV și, mai ales, de „concluzia” de-a dreptul ordinară: „Hagi este cel mai murdar caracter pe care l-am cunoscut vreodată” Poftim, cine vorbește – cel care, după ce-ți aduce dama la pat, te toarnă la TV! În mod cert, suburbana bălăcăreală se soldează cu efect opus celui scontat: pentru români, Hagi rămâne marele fotbalist Hagi, indiferent de turnătoriile de alcov. Iar Becali și-a arătat încă odată chipul cel adevărat.