BEC: Prezența la prezidențiale până la ora 10.00 era de 6,17%



Prezența la urne, la nivel național, pentru alegerile prezidențiale era, la ora 10.00, de 6,17% din cetățenii cu drept de vot, a anunțat, duminică, Biroul Electoral Central.
Conform BEC, în mediul urban s-a înregistrat, până la ora 10.00, o prezență la vot de 5,65%, iar în mediul rural de 6,88%.
Cea mai mare prezență la vot, până la ora 10.00, la alegerile prezidențiale, a fost înregistrată în județul Teleorman, respectiv 9,27% din totalul alegătorilor înscriși în liste, în timp ce cea mai mică prezență la vot a fost consemnată în județul Covasna, respectiv 4,10 %.
Potrivit datelor făcute publice de purtătorul de cuvânt al BEC, Marian Muhuleț, într-un număr de 20 de județe prezența la vot a fost superioară mediei calculate la nivel național.
Procente mai mari de prezență s-au înregistrat în Teleorman – 9,27%, Dâmbovița – 9,17%, Giurgiu – 8,89%, Ilfov – 8,81% și Mehedinți – 8,69%.
Participare mai redusă la urne s-a înregistrat în județele Sibiu 4,69%, Satu Mare – 4,42%, Maramureș – 4,29%, Harghita – 4,24% și Covasna – 4,10%.
În celelalte județe, prezența la urne până la ora 10.00 la alegerile prezidențiale era următoarea: Olt – 8,56%, Constanța – 7,39%, Vâlcea – 7,38%, Tulcea – 7,37%, Vrancea – 7,35%, Buzău – 7,25%, Galați – 7,15%, Botoșani – 7,08%, Gorj – 7,04%, Călărași – 6,96%, Argeș – 6,79%, Brăila – 6,74%, Dolj – 6,67%, Ialomița – 6,44%, Bacău – 6,20%, Vaslui – 6,09%, Prahova – 6,07%, Iași – 5,92%, Neamț – 5,87%, Alba – 5,83%, Mureș – 5,48%, Arad – 5,48%, Bihor – 5,47%, Brașov – 5,44%, Suceava – 5,38%, Caraș Severin – 5,18%, municipiul București – 5,16%, Bistrița Năsăud – 5,13%, Timiș – 5,08%, Hunedoara – 4,91%, Sălaj – 4,90% și Cluj – 4,75%.
Datele făcute publice de BEC au fost estimate pe baza unui eșantion reprezentativ format din 6.011 secții de votare, cu o marjă de eroare de +/- 3%.
La alegerile prezidențiale din anul 2004, prezența la vot până la ora 9.00, la nivel național, a fost de 3,16% din totalul alegătorilor.
La alegerile parlamentare din 2008, prezența la urne până la ora 10.00 era de 4,87%, în timp ce la alegerile europarlamentare din 2009 era de 4 %.