Fără control

Beat și fără permis, s-a izbit cu mopedul într-un cap de pod

Un bărbat de 67 de ani din comuna Dărmănești a ajuns duminică la prânz la spital, după ce s-a izbit cu mopedul pe care îl conducea într-un cap de pod. În urma verificărilor făcute de polițiști s-a stabilit că bărbatul a condus mopedul fără a deține un permis de conducere și se afla sub influența alcoolului.
Evenimentul s-a produs duminică, în jurul orei 14.30, în timp ce bărbatul din satul Măriței conducea un moped marca Piagio pe un drum comunal din interiorul localității. Ajuns într-o curbă ușoară la dreapta, din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum și din cauza consumului de alcool, bărbatul a pierdut controlul asupra direcției de mers și intrat în coliziune cu un cap de pod. În urma impactului, bărbatul a fost rănit, fiind preluat de un echipaj de urgență și transportat la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Suceava, unde a fost diagnosticat cu un traumatism cranio-cerebral și o contuzie toraco-abdominală. În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiindu-i prelevate probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.De asemenea, în urma verificărilor efectuate în baza de date ale poliției privind evidența permiselor de conducere s-a stabilit faptul că bărbatul nu deține permis de conducere auto pentru nici o categorie de vehicule. Pe numele său a fost deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă”, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.

Recomandări

Polițiștii au cerut arestarea unui șofer băut și cu permisul anulat, dar un judecător l-a plasat în arest la domiciliu

Șoferiță depistată băută după ce nu a acordat prioritate unor copii aflați pe trecerea de pietoni
Șoferiță depistată băută după ce nu a acordat prioritate unor copii aflați pe trecerea de pietoni

Prefectura Suceava susține extinderea cu încă o bandă a drumului național DN 2, la Dărmănești și Pătrăuți

Închisoare cu suspendare în urma unui groaznic accident după ce un autoturism s-a oprit pe linie, în fața unui marfar