Un șofer băut s-a răsturnat cu mașina în albia râului Moldova după ce s-a izbit într-o altă mașină, care se deplasa regulamentar în fața sa. Accidentul s-a petrecut luni, în jurul orei 14.00, pe DJ 175, în apropiere de Fundu Moldovei.
Conform anchetei poliției, Constantin G., în vârstă de 39 de ani, din comuna Baia, aflat la volanul unei autoutilitare, nu a păstrat distanța regulamentară față de un autoturism din față, acroșându-l și pierzând controlul asupra volanului, cauză din care s-a răsturnat în albie.
Ca prin minune, șoferul de 39 de ani a scăpat fără nici un fel de leziuni.
Poliția precizează că cei doi conducători auto au fost verificați cu etilotestul, la șoferul autoturismului rezultatul fiind 0, în timp ce la Constantin G. concentrația a fost de 0,55 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.
Șoferul vinovat de producerea accidentului s-a ales cu dosar penal.