Un șofer aflat în stare avansată de ebrietate, implicat într-un eveniment rutier fără victime, a fugit de la locul accidentului, după care s-a răzgândit, revenind în locul unde s-a produs impactul, chiar în timp ce polițiștii efectuau măsurători. Duminică, la ora 13.00, agenții Postului de Poliție Voitinel au fost anunțați că pe drumul comunal din localitate un autoturism a intrat în coliziune cu o autoutilitară, șoferul ultimei mașini fugind de la fața locului. Conducătorul auto fugar, revenit la fața locului și identificat în persoana lui Isidor C., în vârstă de 43 de ani, localnic din Voitinel, a suflat în etilotest, rezultând o concentrație imensă, 1,26 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. El a refuzat să mai meargă la spital, pentru a i se recolta probe biologice de sânge. Mai mult, s-a constatat că acesta nu are nici permis de conducere.
„În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, refuzul recoltării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției”, a precizat inspectorul principal Gabriel Panțiru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.