BCR: Veniturile salariale își vor accelera scăderea reală în 2010, rata șomajului va urca la 9,4%



Veniturile salariale ale românilor își vor accelera anul viitor scăderea în termeni reali, de la 2,5% în 2009 la 3,2% în 2010, iar rata șomajului va urca de la 7,8% la 9,4%, potrivit estimărilor BCR.
„Este posibil să asistăm la creșteri ale salariilor în 2010, în termeni nominali, dar acestea se vor situa sub rata inflației. Ar putea fi atipic să vedem creșteri ale salariilor în 2010, în condițiile în care mediul economic nu este complet refăcut”, a declarat, miercuri, economistul-șef al BCR, Lucian Anghel.
El a precizat că, teoretic, sectorul privat a realizat restructurările necesare și a rămas cu cei mai buni salariați.
În ceea ce privește rata șomajului, analiștii BCR consideră că reducerile totale de costuri salariale în 2010 în sectorul public ar trebui să corespundă unui echivalent al disponibilizărilor de circa 130-150.000 de bugetari.
„Viitorul guvern va avea o sarcină dificilă, aceea de reducere drastică a cheltuielilor cu salariile în sectorul public, în special în administrația centrală și locală, iar pentru acest lucru va fi nevoie de o voință politică puternică și de un proces eficient de negociere cu sindicatele”, se arată într-un raport al BCR.
Analiștii BCR consideră că șomajul în România nu va atinge probabil în 2010 nivelul înregistrat în alte state europene, datorită specificului „labour intensive” mai pronunțat al economiei, dar sunt șanse destul de mari ca rata anuală a șomajului ajustată sezonier să depășească 8,5%, potrivit metodologiei ILO.
Economiștii băncii notează că, până în prezent, România nu și-a îndeplinit obligațiile asumate în ceea ce privește reformele din sectorul public, iar FMI și Comisia Europeană au întrerupt finanțarea până la rezolvarea disputelor politice.
„Corecția din sectorul privat a fost mult mai rapidă și vizibilă și a condus la ritmuri mai ridicate de creștere a productivității muncii față de creșterea reală a salariului în ultimele șase luni. Numărul total de șomeri a ajuns la 683.000 persoane la finele lunii noiembrie 2009, potrivit datelor Agenției Naționale de Ocupare a Forței de Muncă, față de 403.000 persoane în decembrie 2008”, se mai precizează în raport.