Bazac: PSD a demonstrat verticalitate, miniștrii PSD au făcut tot posibilul pentru a depăși criza



Ministrul demisionar al Sănătății, Ion Bazac, a declarat, joi, că PSD a demonstrat verticalitate, pentru că a anunțat încă de la început că dacă va fi demis Dan Nica vor demisiona toți miniștrii social-democrați.
„Acest lucru s-a întâmplat chiar dacă asumarea întregii crize cade acum în spatele PDL”, a spus Bazac.
Acesta a precizat că, pe toată durata mandatului, miniștrii PSD au făcut tot ce s-a putut pentru a depăși criza în toate sectoarele pe care le-au reprezentat.
Ministrul demisionar al Sănătății a adăugat că toți secretarii de stat care aparțin PSD vor demisiona.
Bazac participă la dezbaterile din cadrul Forumului de Sănătate „Politici și mecanisme de business în Europa Centrală și de Sud-Est”, organizat de Forum Invest.
Miniștrii PSD și-au depus demisiile la cabinetul premierului Emil Boc, a anunțat, la Palatul Victoria, fostul vicepremier Dan Nica, afirmând că responsabilitatea crizei politice revine integral PDL.
PSD deține în Guvern portofoliile Educației, Sănătății, Afacerilor Externe, Muncii, Agriculturii, Relației cu Parlamentul, Întreprinderilor Mici și Mijlocii, Internelor și Mediului.