Dosar penal

Băut zdravăn și fără permis, a intrat cu mopedul într-o mașină parcată

Aventura unui bărbat de a conduce un moped fără a avea permis și fiind în stare de ebrietate, producând și un accident rutier, a fost sancționată de polițiști prin deschiderea unui dosar penal pe numele său.
Accidentul a fost anunțat duminică după-amiază, polițiștii ajunși la fața locului constatând că în jurul orei 15.45, un bărbat de 40 de ani, din comuna Calafindești, în timp ce se deplasa cu mopedul marca Piaggio pe DJ 209D, din direcția centrul satului Calafindești către satul Botoșenița Mare, din cauza vitezei neadaptate la drum în pantă și curbă la stânga, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu partea din spate a unui autoturism marca Seat, parcat pe partea dreaptă, în afara părții carosabile. La fața locului polițiștii l-au găsit pe Gheorghiță Florin Mechetei, în vârstă de 40 de ani, care suferise leziuni ușoare în urma impactului.
Bărbatul a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Suceava, în urma testării cu aparatul etilotest rezultatul fiind 1,32 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, protagonistul accidentului a refuzat prelevarea unor mostre de sânge, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
În urma verificărilor făcute în baza de date a poliției, s-a stabilit că bărbatul de 40 de ani nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule. El este acum cercetat în cadrul unui dosar penal deschis pe numele său, pentru comiterea infracțiunilor de ”vătămare corporală din culpă”, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „refuz de prelevare mostre biologice”.

Recomandări

Polițiștii au cerut arestarea unui șofer băut și cu permisul anulat, dar un judecător l-a plasat în arest la domiciliu

Șoferiță depistată băută după ce nu a acordat prioritate unor copii aflați pe trecerea de pietoni
Șoferiță depistată băută după ce nu a acordat prioritate unor copii aflați pe trecerea de pietoni

Prefectura Suceava susține extinderea cu încă o bandă a drumului național DN 2, la Dărmănești și Pătrăuți

Închisoare cu suspendare în urma unui groaznic accident după ce un autoturism s-a oprit pe linie, în fața unui marfar

Ședere prelungită după gratii pentru un individ care a dat semne clare că nu se poate opri din furat mașini