Un tânăr din comuna Mălini s-a ales cu un dosar penal după ce a comis un grav accident rutier în care a distrus cu mașina un stâlp de electricitate din localitate. Tânărul nu avea permis de conducere și consumase alcool înainte de a se urca la volan.
Accidentul a avut loc în timpul nopții de marți spre miercuri, în jurul orei 02.20, pe drumul județean 209B din comuna Mălini. Tânărul de 22 de ani, aflat la volanul unui autoturism Audi A3, a pierdut controlul asupra direcției într-o curbă, mașina a derapat și a intrat într-un stâlp de electricitate aflat pe marginea drumului, pe care l-a distrus. Un echipaj de poliție sosit la locul accidentului a constatat că tânărul mirosea a alcool și în urma testării acestuia cu aparatul etilotest a rezultat o alcoolemie de 0,23 mg/l alcool pur în aerul expirat. Întrucât tânărul nu le-a prezentat polițiștilor nici un document care să ateste dreptul acestuia de a conduce autovehicule, a fost nevoie de o verificare în bazele de date ale poliției, constatându-se faptul că acesta nu avea permis de conducere pentru nici un fel de categorie auto. Pe numele său a fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere.