Dosar penal

Băut și fără carnet, oprit în trafic de polițiști



Un echipaj al Poliției municipiului Câmpulung Moldovenesc care efectua un control de rutină la mijlocul nopții de marți spre miercuri l-a oprit în trafic pe Daniel Laurențiu Dabija, un tânăr de 26 de ani din comuna Frumosu, aflat la volanul unui autoturism marca Opel Vectra, pe Calea Bucovinei din oraș. În urma verificării actelor celui aflat la volan, polițiștii au primit din partea acestuia o autorizație de circulație provizorie care expirase din data de 20 noiembrie, iar în urma verificării în bazele de date, s-a constatat că tânărul are suspendat dreptul de a conduce autovehicule pentru o perioadă de trei luni, în intervalul 19 noiembrie 2015-16 februarie 2016. De asemenea polițiștii au constatat că polița RCA a mașinii expirase din data de 21 noiembrie, iar conducătorul auto mirosea a alcool. El a fost supus unei testări cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost condus apoi de oamenii legii la spital, unde i s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei. Pe numele său a fost întocmit un dosar penal pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice și fără a deține un permis de conducere valabil.



Recomandări