Băut și cu permisul suspendat, a fugit de poliție și a ajuns într-un șanț cu mașina

Tânărul a încercat să fugă de poliție și a intrat cu mașina într-un șanț.
Tânărul a încercat să fugă de poliție și a intrat cu mașina într-un șanț.

Un tânăr de 27 de ani din satul Rotunda, oraș Liteni, s-a ales cu dosar penal după ce a fost urmărit de poliție și a intrat cu mașina într-un șanț. Incidentul a avut loc luni seară, după ce oamenii legii au observat un autoturism marca VW Golf pe un drum comunal neclasificat. Polițiștii au încercat să-l tragă pe șofer pe dreapta, numai că acesta a apăsat pedala de accelerație, iar la un moment dat a virat la dreapta pe un drum de câmp. Nu și-a calculat prea bine mișcarea și a intrat cu mașina într-un șanț, acolo unde a și fost prins. A fost testat cu aparatul alcotest și a rezultat o alcoolemie de 1,16 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul le-a spus polițiștilor că nu deține permis de conducere, acesta fiind reținut pentru alte abateri la regimul rutier. Șoferul a fost condus la Spitalul Județean Suceava, unde în prezența medicului de gardă a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Acum este cercetat penal pentru comiterea infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”.

Recomandări

Dosarul privind un șofer băut care a accidentat mortal un tânăr, plimbat în Camera Preliminară un an și jumătate