Anchetă poliție

Bătrână de 73 de ani, băgată în comă de un șofer care a accidentat-o și a fugit

O bătrână în vârstă de 73 de ani a ajuns în comă profundă la spital după ce a fost accidentată de un șofer care a fugit de la fața locului. Accidentul s-a petrecut duminică noapte, polițiștii reușind să lămurească împrejurările producerii evenimentului rutier a doua zi.
Duminică, în jurul orei 23.30, Poliția municipiului Fălticeni a fost sesizată că o femeie de 73 de ani, Ileana C., din satul Slătioara, comuna Râșca, a ajuns la Spitalul Județean Suceava în comă, cu un grav traumatism cranian, câteva ore mai târziu fiind transferată la Spitalul Județean Bacău, cu diagnosticul comă de gradul IV.
Conform relatării unor martori, bătrâna s-ar fi aflat sub influența alcoolului, astfel că inițial anchetatorii au crezut că femeia a căzut și s-a lovit.
Cu ocazia cercetărilor de la fața locului, polițiștii au identificat însă urme de frânare, precum și o pată de sânge, stabilindu-se că a fost vorba de un accident rutier.
A doua zi dimineață, polițiștii au identificat pe un drum forestier, la 15 kilometri de la accident, un autoturism VW, cu avarii. Anchetatorii de la Serviciul Rutier au ajuns apoi la Ionuț Lămășanu, în vârstă de 24 de ani, localnic, cel care ar fi condus mașina în momentul accidentului. Șoferul de 24 de ani a declarat că s-a panicat după impact și de aceea a fugit. Interesant este că dacă nu ar fi fugit de la locul accidentului, șoferul ar fi scăpat destul de ușor. Asta pentru că victima se deplasa neregulamentar, pe carosabil, pe timp de noapte, fără elemente reflectorizante. Cu alte cuvinte, șoferului îi era destul de greu să evite impactul. Mai mult, urmele de frânare de la fața locului nu au indicat că șoferul ar fi circulat cu viteză.
Pe numele suspectului s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă” și „părăsirea locului accidentului”.

Recomandări

Prefectura Suceava susține extinderea cu încă o bandă a drumului național DN 2, la Dărmănești și Pătrăuți

Închisoare cu suspendare în urma unui groaznic accident după ce un autoturism s-a oprit pe linie, în fața unui marfar

O familie cu mai mulți copii din satul Ciumârna și-a pierdut recent casa și toată agoniseala în urma unui incendiu