Consecințe

Bătrân aflat în stare gravă în spital, după ce a băut 300 de mililitri de antigel

Bătrân aflat în stare gravă în spital, după ce a băut 300 de mililitri de antigel
Bătrân aflat în stare gravă în spital, după ce a băut 300 de mililitri de antigel

Un bătrân a ajuns în stare gravă la spital, după ce a consumat câteva sute de mililitri de antigel dintr-o sticlă, găsită în atelierul casei. El a fost observat de fiica lui, care, văzându-l că nu se simte bine, a sunat la ambulanță.
Incidentul a avut loc luni seara, în jurul orei 19.50, în casa unei familii din comuna Vatra Moldoviței. O femeie a anunțat poliția și ambulanța despre faptul că tatăl ei nu se simte bine, după ce a băut un lichid dintr-o sticlă aflată în atelier. Un echipaj al ambulanței l-a preluat pe I.Z., bătrânul de 72 de ani, și l-a transportat la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc, de unde medicii au luat decizia transferării acestuia la Spitalul Județean Suceava.
În urma verificărilor făcute de polițiști, s-a constatat faptul că bărbatul de 72 de ani consumase circa 300 de mililitri de lichid dintr-o sticlă pe care a găsit-o în atelierul din gospodărie, crezând că acel lichid este suc datorită culorii roz a lichidului și a gustului dulceag al acestuia. În urma verificării substanței rămase în sticlă, s-a constatat că lichidul îngurgitat era o soluție de antigel pentru autoturisme, considerat foarte toxic pentru organism, mai ales dacă este consumată o cantitate mai mare de 50 de mililitri. La spital bătrânul a ajuns în stare gravă, iar medicii l-au diagnosticat cu intoxicație cu antigel. Internat în secția de Terapie Intensivă a spitalului sucevean, bătrânul a fost supus luni seara și în timpul zilei de marți unor tratamente de dializare, acesta rămânând internat sub supraveghere în speranța că va fi salvat.
În aceeași zi, un tânăr de 23 de ani, din comuna Ciprian Porumbescu, a înghițit un pumn de pastile și a fost transportat în stare de inconștiență la spital. El a fost internat în spital cu diagnosticul de intoxicație acută medicamentoasă voluntară.
Polițiștii care au demarat cercetările au stabilit faptul că duminică după-amiază, în jurul orei 17.00, tânărul a venit în vizită la fosta sa concubină, cu intenția de a se împăca cu aceasta. În urma discuțiilor avute de cei doi, tânăra de 24 de ani i-a spus acestuia că nu este de acord cu o împăcare, cerându-i să plece. A doua zi dimineață, când tânăra, care nu dormise acasă, s-a întors la domiciliu, a găsit un geam deschis, iar în interior l-a găsit pe D.C., tânărul de 23 de ani, pe un pat, inconștient, lângă acesta aflându-se un blister de 20 pastile gol și un altul din care lipseau 5 pastile, ultimele pilule fiind recomandate în tratamentul epilepsiei. Tânărul a fost transportat la Spitalul Județean Suceava, unde medicii l-au ținut sub observație și tratament de specialitate până marți la prânz, când a fost externat. În ambele cazuri polițiștii au întocmit dosare penale pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Recomandări

Pedepse cu executare pentru patru tâlhari care au dus un bătrân cu forța pe la bancomate pentru a-i lua banii

Băut și fără permis de conducere, a fost reținut după ce a depășit pe linie continuă mașinile de pompieri venite la accidentul prietenului său

Beat și fără permis, a depășit pe linia continuă, în timp ce gonea spre accidentul în care fusese implicat prietenul său, și el băut