Coșna

Bătrân accidentat mortal după ce calul de la căruță s-a speriat și a intrat într-un șanț



Bătrân accidentat mortal după ce calul de la căruță s-a speriat și a intrat într-un șanț
Bătrân accidentat mortal după ce calul de la căruță s-a speriat și a intrat într-un șanț

Un accident mortal s-a petrecut joi la prânz, pe un drum comunal din localitatea Coșna. Calul înhămat la căruța în care se aflau un bărbat și o femeie s-a speriat și a izbit căruța într-un șanț. În cădere, cel care conducea atelajul s-a lovit grav la cap și din păcate nu a mai putut fi salvat.
Polițiștii au fost anunțați despre producerea accidentului în jurul orei 13.00, când prin intermediul unui apel la 112 a fost semnalat faptul că pe drumul comunal Valea Bancului din Coșna există două victime, după ce o căruță s-a răsturnat în șanț.
Cercetările efectuate de cei de la serviciul rutier au stabilit că Ilie Spînu, un bărbat de 79 de ani, din comună, conducea căruța spre comuna Coșna, fiind însoțit de o femeie de 85 de ani. La un moment dat calul s-a speriat și a părăsit partea carosabilă spre stânga, ajungând în șanț, aruncându-i pe cei doi din atelaj, moment în care bărbatul s-a lovit cu capul de un arbore. În urma loviturii puternice el nu a mai putut fi salvat de echipajele ambulanței ajunse la fața locului, în timp ce femeia a fost transportată la Spitalul Municipal Vatra Dornei, pentru a i se acorda îngrijiri medicale. Ea a fost diagnosticată cu politraumatism prin cădere din atelaj hipo, traumatism cranian și de coloană cervicală, fiind transferată la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Suceava. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal deschis pentru săvârșirea infracțiunilor de „ucidere din culpă” și „vătămare corporală din culpă”.



Recomandări

Un șofer care a acroșat fatal o bătrână și a fugit, în boxa acuzaților alături de doi complici care l-ar fi ajutat să șteargă urmele accidentului

Doi morți și mai mulți răniți serios, după accidente cu vehicule pe două roți, în ultimele zile. Sezonul accidentelor de acest gen abia a început

Comisarul-șef Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava
Comisarul-șef Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava